Omul nu știe ceea ce nu știe thumbnail

Omul nu știe ceea ce nu știe

Au existat foarte multe discuții despre eroarea lui Stoinov, care ne-a costat un punct la Mioveni. Un lucru, de altfel, firesc: eroarea a fost mare, iar nervozitatea a atins cote maxime la finalul meciului.

Nici eu nu am iertat acea greșeală și nici jocul făcut de Stoinov la Mioveni. L-am notat cu o notă foarte mică, de departe cea mai mică din echipă.

Inexplicabil pentru mine a fost de ce Stoinov s-a încăpățânat să dribleze în acea zonă periculoasă, deși în prima repriză fusese salvat de fluierul arbitrului, care acordase un fault ușor în favoarea lui Dinamo, la o minge pe care fundașul central o pierduse din postura de ultim apărător.

Pot înțelege greșeala, dar repetarea ei mi s-a părut inexplicabilă.

Și totuși, o declarație făcută ieri de Andrei Nicolescu, la Fanatik, pune eroarea lui Stoinov într-o altă lumină:

„Îi mulțumesc din nou lui Nuno pentru lecția pe care a dat-o din nou tuturor acolo și face dovada în continuare că știe să gestioneze grupul, știe să creeze o familie extraordinară.

Primul lucru pe care l-a făcut, a spus, că iară dau din casă, deși poate n-ar trebui, că este greșeala lui, că el i-a cerut lui Nicki să dribleze acolo ca ultim apărător și că el i-a cerut să joace așa și că e greșeala lui și că toată lumea trebuie să se raporteze la asta.”

În aceste condiții, chiar dacă rămân la părerea că greșeala lui Stoinov este gravă și că, în calitate de jucător, ar fi trebuit să simtă și să evite pericolul, există circumstanțe pe care nu le cunoșteam ieri.

Iar faptul că a încercat în mod repetat acele driblinguri din postura de ultim apărător capătă acum o logică: respectarea unei indicații tactice.

Omul nu știe ceea ce nu știe.

Evident că, dacă aș fi avut această informație, probabil aș fi făcut o altă evaluare a evoluției lui Stoinov. Poate că nu i-aș fi schimbat nota, dar cu siguranță aș fi îndulcit cumva tonul în privința acelei erori.

Sunt convins că Stoinov va învăța din greșeala comisă și va fi mult mai atent pe viitor. Este tânăr și mai are multe de învățat. La fel, cred că și noi putem deveni mai înțelegători cu un jucător care, chiar dacă a greșit, rămâne o piesă importantă în angrenajul echipei.

Nu văd de ce am pune mâna pe piatră.

HAI DINAMO!

Ultima actualizare: noiembrie 9, 2026

Lasă un răspuns