Written by Există statistici care impresionează prin cifrele lor și statistici care, dincolo de cifre, te ajută să înțelegi mai bine o echipă.
În cazul lui Dinamo, după primele 15 etape ale campionatului, am descoperit o statistică din a doua categorie.
32 de goluri marcate și un xG de 32,35.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu termenul, xG (expected goals) reprezintă numărul de goluri pe care o echipă ar fi de așteptat să le înscrie, ținând cont de calitatea ocaziilor create. Nu este o statistică perfectă și nici nu poate explica singură un meci de fotbal. Dar, analizată pe o perioadă mai lungă, ne poate spune lucruri interesante despre felul în care o echipă ajunge la gol.
Iar în cazul lui Dinamo, diferența dintre golurile marcate și cele așteptate este aproape inexistentă.
Dinamo a înscris, practic, atât cât a produs.
La prima vedere, poate părea o constatare banală. Pentru mine, însă, este una dintre cele mai încurajatoare informații pe care le-am găsit despre echipa lui Nuno Campos.
Nu excepțiile, ci regulile
Să ne imaginăm o echipă care produce ocazii evaluate la 20 xG, dar marchează 32 de goluri. Sigur că rezultatul ar fi spectaculos. Dar ar apărea imediat o întrebare: cât timp poate continua să marcheze într-un ritm atât de mult peste ceea ce produce?
Uneori, diferența poate fi explicată prin calitatea excepțională a finalizatorilor. Alteori, prin execuții greu de repetat sau printr-o perioadă de inspirație deosebită. Nu înseamnă automat noroc, dar ridică o întrebare legitimă despre continuitate.
La Dinamo, situația este diferită.
Cele 32 de goluri au în spate ocazii a căror valoare statistică este aproape identică. Echipa nu a avut nevoie, în mod constant, de execuții extraordinare pentru a ajunge la acest număr. A construit situații din care era firesc să marcheze.
Aici găsesc prima explicație pentru rezultatele obținute până acum. Nu putem spune că xG-ul demonstrează singur că fiecare punct a fost meritat, pentru că fotbalul se joacă și în cealaltă jumătate de teren. Dar putem spune că producția ofensivă a lui Dinamo este susținută de joc, nu de o succesiune de întâmplări fericite.
Iar pentru mine, asta contează enorm.
Un atac care s-a format din mers
Există și o a doua concluzie, poate la fel de interesantă.
Dacă Dinamo a marcat aproape exact cât indică xG-ul, înseamnă că eficiența la finalizare nu a fost nici excepțională, nici slabă. Jucătorii au transformat, în ansamblu, cam ceea ce era de așteptat să transforme.
Atenție însă la o distincție importantă: asta nu înseamnă că atacul lui Dinamo a fost mediocru. Dimpotrivă, o medie de aproximativ 2,16 xG pe meci arată că echipa creează ocazii de calitate. Ceea ce nu a fost ieșit din comun a fost raportul dintre ocaziile create și golurile înscrise.
Și cred că există o explicație fotbalistică pentru această situație.
Dinamo nu a avut, în primele 15 etape, un compartiment ofensiv stabil. Am început campionatul cu Alexandru Musi și Alex Pop printre soluțiile importante din atac. După primele opt etape, Pop a plecat. Musi a avut probleme medicale, iar între timp a venit Dean Zandbergen.
Practic, într-o perioadă relativ scurtă, Nuno Campos a fost nevoit să regândească soluțiile din față și să integreze jucători noi.
Un compartiment ofensiv are nevoie de timp pentru a construi automatisme. Atacanții trebuie să învețe mișcările colegilor, să anticipeze pasele, să înțeleagă unde apare spațiul și când trebuie atacat.
La Dinamo, toate aceste lucruri s-au întâmplat în timpul competiției.
Și totuși, echipa a continuat să producă.
De aceea, eu nu văd apropierea dintre xG și golurile marcate ca pe o limitare a atacului. O văd mai degrabă ca pe un semn că mecanismele colective au reușit să compenseze lipsa de continuitate a oamenilor din compartimentul ofensiv.
Nu am avut nevoie să fim salvați, etapă de etapă, de câte o execuție imposibilă. Am creat situații de gol prin joc.
Iar asta este, până la urmă, una dintre cele mai importante responsabilități ale unui antrenor: să construiască un sistem care să funcționeze și atunci când piesele se schimbă.
Cum stau și celelalte echipe?
Pentru a pune cifrele într-un context, merită să privim, foarte pe scurt, și raportul dintre golurile marcate și xG-ul câtorva adversare din SuperLiga.
Universitatea Craiova are 34 de goluri la un xG de 33,49, Rapid 24 de goluri la 24,49 xG, iar Petrolul 20 de goluri la 20,96 xG. Farul a înscris 24 de goluri la 22,95 xG. În cazul Universității Cluj, datele disponibile pentru 14 partide indică 23 de goluri la 26,78 xG.
Nu sunt diferențe care să permită verdicte definitive despre valoarea unor echipe. Dar comparația ne arată că și alte formații au un raport apropiat între ceea ce produc și ceea ce înscriu, în timp ce U Cluj a finalizat sub nivelul ocaziilor create în meciurile analizate.
În cazul lui Dinamo, important nu este că ar avea un raport spectaculos între goluri și xG. Important este că produce suficient de mult încât să poată marca mult fără să depindă de o eficiență ieșită din comun.
De ce îmi dă speranță
Nu știu unde va termina Dinamo acest campionat. Nu știu câte goluri va marca în următoarele etape și nici dacă fiecare meci va confirma ceea ce am văzut până acum.
Fotbalul nu oferă asemenea garanții.
Dar există o diferență între a spera pentru că o echipă a avut câteva rezultate spectaculoase și a spera pentru că începi să înțelegi cum sunt construite acele rezultate.
Eu mă aflu în a doua situație.
Ceea ce îmi dă speranță nu sunt doar cele 32 de goluri marcate. Este felul în care Dinamo a ajuns la ele. Nu printr-o succesiune de întâmplări fericite, nu prin execuții individuale care să sfideze constant logica jocului, ci prin ceea ce echipa construiește pe teren.
Atacul s-a schimbat din mers, jucătorii au venit și au plecat, au existat accidentări, dar mecanismele colective au continuat să funcționeze.
Iar asta îmi dă speranță. Pentru că la Dinamo nu pare să se construiască doar o echipă care marchează multe goluri.
Se construiește o forță colectivă.