Kopic ar trebui să își depună brevet de inventator — neavând în lot un super-atacant, și-a construit unul… din bucăți. Dinamo a suferit mult timp din lipsa unui marcator, o problemă care ne-a dat destule dureri de cap în turul sezonului regular. Perica, absent la pregătiri și la începutul sezonului, are nevoie de timp să … Continue reading „Robo-striker.”
A fost o seară în care cerul s-a oprit un pic, ca să-l salute pe Emerich Jenei. Un om care n-a trăit fotbalul ca pe o bătălie, ci ca pe o rugăciune. A știut că mingea nu e o armă, ci o punte între oameni. A plecat discret, așa cum și-a purtat tot drumul. Cu … Continue reading „De la eleganța lui Jenei, la scuzele lui Ilyeș: un drum de la templu la birt”
Victoria de astăzi, previzibilă și predictibilă, aduce starea de liniște necesară pentru a continua parcursul bun al echipei. Îmi doream, înaintea acestui meci, o victorie fără emoții. Nu mă gândeam la o diferență atât de mare, dar îmi doream un meci care să nu mă țină cu sufletul la gură până la ultimul fluier. A … Continue reading „La tintă!”
Cătălin Cîrjan a avut o prestație solidă în meciul câștigat de Dinamo cu 4-0 în fața celor de la Csikszereda, iar la final a recunoscut că nu traversează cea mai bună perioadă, dar este convins că forma lui este în creștere. Căpitanul lui Dinamo nu a fost convocat la echipa națională pentru această acțiune. „Nu … Continue reading „Mesajul lui Cîrjan după neconvocarea la echipa națională: o reacție matură”
Alexandru Musi, după 4-0 cu Csikszereda: „Venirea la Dinamo a fost cea mai bună decizie din cariera mea” Alexandru Musi continuă să confirme forma excelentă din tricoul lui Dinamo. Extrema de 21 de ani a marcat din nou, contribuind la victoria categorică, 4-0, cu Csikszereda, și a ajuns la cinci reușite în acest sezon. La … Continue reading „„Să vin la Dinamo a fost cea mai bună alegere din cariera mea!””
Dinamo a obținut cel mai categoric succes al sezonului, 4-0 cu Csikszereda, pe Arena Națională, într-un meci controlat de la un capăt la altul. Victoria le-a adus „câinilor roșii” urcarea provizorie pe locul 3 în Superligă, în așteptarea rezultatului dintre Universitatea Craiova și UTA. La finalul partidei, antrenorul Zeljko Kopic s-a declarat mulțumit de prestația … Continue reading „Mesajul lui Kopic dupa cea mai convingatoare victorie din mandatul lui! Ce a spus despre Ilyes”
Dinamo s-a impus fără emoții în meciul cu Csikszereda, pe teren propriu. Dinamo își dorea să intre în ultima pauză competițională a anului cu o victorie în fața propriilor suporteri, iar așteptările nu au fost înșelate. Nu doar că am câștigat, dar am făcut-o categoric, într-un meci controlat de la un capăt la altul în … Continue reading „Dinamo, spectacol total! Cea mai clară victorie a sezonului”
Dinamo începe astăzi returul sezonului regulat cu un meci împotriva unei nou-promovate. Dinamo a debutat în actualul sezon cu un egal surprinzător la Miercurea Ciuc, 2-2, într-un meci în care am revenit de la 0-2, dar startul nefericit ne-a costat atunci două puncte importante. Gustul amar al acelei partide a rămas, mai ales prin comportamentul … Continue reading „DINAMO-Miercurea Ciuc: Avem primul 11 trimis de Zeljko Kopic”
Dinamo se pregătește de meciul cu Csikszereda de pe Arena Națională, primul duel din returul sezonului regulat. Este un meci extrem de important în lupta pentru play-off. O victorie ne-ar duce la 30 de puncte, tot mai aproape de pragul care, statistic, asigură calificarea între primele șase echipe. Desigur, mai sunt multe etape de disputat, … Continue reading „Totul despre meciul cu Csikszereda! Ultimele informații înainte de duelul de pe Arena Națională”
Dinamo începe astăzi returul sezonului regulat cu un meci împotriva unei nou-promovate. Dinamo a debutat în actualul sezon cu un egal surprinzător la Miercurea Ciuc, 2-2, într-un meci în care am revenit de la 0-2, dar startul nefericit ne-a costat atunci două puncte importante. Gustul amar al acelei partide a rămas, mai ales prin comportamentul … Continue reading „Revanșă pe Arena Națională! Dinamo poate urca spre primele locuri – cum ar putea arăta echipa de start”
