Nicolescu a avut și un anunț important după victoria cu UTA, scor 2-0, din ultima etapă a sezonului regulat. Acesta a declarat că sunt șanse ca Dinamo să iasă din insolvență în acest sezon, astfel că ar putea avea drept de a juca în cupele europene în sezonul 2026-2027. Singurul impediment în calea ieșirii din … Continue reading „Mesajul lui Nicolescu după victoria de la Arad! Veste importantă”
Astăzi s-a încheiat etapa sezonului regulat din Superliga, odată cu meciul dintre UTA Arad și Dinamo București. Un sezon regulat fără dramatismul din stagiunile anterioare, în care ecuația calificării în play-off a fost tranșată de mult. Singura miză din finalul acestei etape a fost reprezentată de punctele cu care echipele vor porni în play-off sau … Continue reading „Clasamentul final din Superliga: Câte puncte avem la startul din play-off”
UTA și Dinamo s-au întâlnit în această seară în ultimul meci al sezonului regulat. Un meci fără miză, dar disputat într-o atmosferă frumoasă, pe un stadion modern—condiții ideale pentru un joc de calitate, cum ar spune comentatorii sportivi. Gazon impecabil, stadion plin, vreme excelentă. 🔴⚪ Aproximativ 700 de fani dinamoviști au fost prezenți în Peluza … Continue reading „Victorie înainte de play-off! La turație maximă”
Dinamo încheie astăzi parcursul din sezonul regulat, în meciul cu UTA Arad. Înainte de partidă, vă informam că mai mulți jucători erau la limita suspendării, însă o bună parte dintre ei au fost trimiși pe teren din primul minut, printre care și Cătălin Cîrjan. Decarul dinamovist, titular în toate cele 30 de meciuri din acest … Continue reading „Absență importantă în meciul cu CFR”
UTA și Dinamo se întâlnesc în această seară, în ultima etapă a sezonului regulat. Un meci fără miză în lupta pentru play-off și fără impact major asupra clasamentului, astfel că Zeljko Kopic a decis să nu riște prea mult. Dennis Politic nu este titular în această partidă contra echipei antrenate de Mircea Rednic. Mijlocașul este … Continue reading „De ce nu este Politic titular”
Dinamo încheie astăzi sezonul regulat din Superliga cu un meci în deplasare, la Arad. Dinamo este sigură de locul 5 înainte de confruntarea cu trupa lui Mircea Rednic, o formație care spera la play-off la începutul sezonului, mai ales după parcursul excelent din play-out-ul ediției trecute, când a fost învinsă doar de Dinamo. Însă realitatea … Continue reading „UTA-Dinamo: Avem primul 11 trimis de Zeljko Kopic”
Ultimul meci din sezonul regulat s-a disputat aseară, aducând față în față două echipe din zona de play-off într-un duel direct de mare importanță. După confruntarea dintre FCSB și Universitatea Craiova, clasamentul final al play-off-ului este stabilit, iar diferența dintre prima și ultima poziție – ocupată de Rapid – este de doar 5 puncte. Rezultatul … Continue reading „Analiză contracandidate: Clasamentul punctelor obținute în sezonul regulat”
Prima etapă a play-off-ului SuperLigii se va disputa în perioada 14-16 martie, iar LPF a stabilit zilele în care au loc cele 3 partide. FCSB a câștigat derby-ul cu Universitatea Craiova, scor 1-0, și a încheiat sezonul regular al SuperLigii pe primul loc. CFR Cluj a terminat pe locul 2, Universitatea Craiova pe 3, U … Continue reading „Când se joacă meciul cu CFR”
Dinamo și-a aflat programul complet din play-off După rezultatul înregistrat aseară, Dinamo cunoaște acum programul complet din play-off, inclusiv adversarul din prima etapă și echipa cu care va încheia această fază a campionatului – cea mai interesantă de la schimbarea sistemului competițional. Pentru prima dată în istorie, toate cele trei echipe de tradiție din București … Continue reading „Start greu în play-off! Programul complet. Când se încheie sezonul”
Dinamo încheie astăzi sezonul regulat din Superliga cu un meci în deplasare, la Arad. Dinamo este sigură de locul 5 înainte de confruntarea cu trupa lui Mircea Rednic, o formație care spera la play-off la începutul sezonului, mai ales după parcursul excelent din play-out-ul ediției trecute, când a fost învinsă doar de Dinamo. Însă realitatea … Continue reading „UTA-Dinamo: Ultimul meci al sezonului regulat! Cum ar putea arăta primul 11”
