Dinamo o întâlnește pe Universitatea Cluj pe teren propriu, duminică seara, pe Arena Națională. După duelul cu U Cluj, „câinii” se vor deplasa în Ardeal pentru confruntarea cu Hermannstadt, programată vineri, 23 ianuarie, de la ora 20:00. Dinamo va reveni apoi la București pentru meciul din campionat cu Petrolul, după care urmează o etapă intermediară, … Continue reading „Programul următoarelor etape: când jucăm cu Petrolul, Farul și Craiova. Programare de neînțeles”
Dinamo se află în plină perioadă de transferuri și urmează să finalizeze câteva mutări interesante în perioada următoare. Așa cum se știa deja, la Dinamo existau locuri limitate în lot: un singur loc disponibil pentru un jucător străin și unul pentru un jucător român. Lista s-a mărit însă în această seară, ca urmare a unei … Continue reading „Plecare de ultim moment de la Dinamo”
În aceste zile am văzut lucruri pe care le credeam imposibile și care îmi arată că oamenii mă pot surprinde în permanență. „Pasărea asta nu există” — legenda spune că un țăran s-a dus să viziteze grădina zoologică. A trecut rapid pe lângă animalele din parc și s-a oprit ca trăznit când a văzut un … Continue reading „Legenda struțului și un «NU» care spune totul!”
Până la urmă, Matteo Duțu va semna cu Dinamo. Fundașul central al celor de la AC Milan a refuzat oferta Universității Craiova și este așteptat să semneze în curând cu formația din Ștefan cel Mare. Oferta oltenilor era mai avantajoasă din punct de vedere financiar, însă faptul că la Dinamo există un deficit clar de … Continue reading „Suma investită de Dinamo pentru transferul lui Matteo Duțu”
Jurnalistul Emanuel Roșu, cel care a scris primul depre oferta celor de la Metalist Harkov pentru Cirjan, ne dă o altă informație care să ne liniștească pe moment. ̆ ̦ ̆, ̆̆ ̂ ̆ , , ̂ – , a scris Emanuel Rosu dar tot el ne informeaza ca ar putea veni in curand si … Continue reading „Cirjan a refuzat oferta de la ucranieni.”
Dinamo continuă strategia de a aduce jucători tineri, de perspectivă. Clubul este așteptat să anunțe, în zilele următoare, două transferuri interesante, cu impact mai degrabă pe termen mediu și lung decât imediat. În prim-plan se află Matteo Duțu, fundaș central care, în cele din urmă, a ales varianta Dinamo, după ce s-a aflat și în … Continue reading „Transferuri proiect”
Dinamo vrea să întărească zona defensivă, compartimentul în care, în acest moment, nu există dubluri pe post. Deși părea că a intrat în impas, transferul lui Matteo Duțu este aproape de a fi rezolvat, conform declarațiilor oferite de Andrei Nicolescu. După ce directorul sportiv al oltenilor a afirmat că jucătorul a refuzat Craiova, președintele lui … Continue reading „Transfer rezolvat de Dinamo: „Transfer definitiv cu opțiune”! Ultimele detalii despre Boateng”
După cum a anunțat în exclusivitate jurnalistul Emanuel Roșu, Dinamo a primit o ofertă pentru Cătălin Cîrjan din partea celor de la Metalist Harkov. Este vorba despre o propunere de 4 milioane de euro, o sumă extrem de importantă, însă clubul nu a luat încă o decizie. Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a vorbit despre … Continue reading „Reacția clubului Dinamo după oferta primită pentru Cîrjan”
Desi oferta Craiovei a fost superioada celei de la Dinamo, fundasul nationalei de tineret a refuzat oferta oltenilor. „Legat de Duțu, au fost discuții tot din vară. Am luat legătura cu cei de la AC Milan, când era Mirel Rădoi. Da, din vară. Situația este că… am vorbit și atunci cu agentul. În cazul nostru, … Continue reading „Matteo Duțu a refuzat Craiova”
Pentru cei din acționariatul lui Dinamo București, oferta primită pentru Cătălin Cîrjan poate fi extrem de tentantă. Vorbim despre o sumă foarte bună pentru nivelul SuperLigii, însă acceptarea ei ar slăbi considerabil echipa, cel puțin pe termen scurt și mediu. Nu cred că acum este momentul ca Dinamo să se despartă de Cătălin Cîrjan, chiar … Continue reading „Acum NU e momentul!”
