Gabi Glăvan a plecat în iarnă de la Dinamo, o decizie surprinzătoare în acel moment.
Fostul director sportiv a vorbit la GSP Live despre ceea ce își reproșează din perioada petrecută la Dinamo, mai ales legat de modul în care a fost gestionată strategia primelor luni din Liga I:
„Cred că am fost prea optimist pentru situația în care eram. Nu vedeam pericolul că noi ne puteam bate la retrogradare sau baraj. Credeam că va fi un campionat mult mai «safe»
E o presiune mult mai mare la retrogradare, toată lumea are moduri diferite de a se comporta. Nu regret aducerea niciunui jucător din vară, cunoșteam toată piața, prin salariile pe care le aveam puteam lua anumiți jucători, am luat ce am putut să luăm, nu aveam ce să luăm, am vorbit cu foarte mulți jucători care ne-au refuzat.
Unii au fost prioritari, alții nu, este foarte dificil, mai ales când ești în România. Mediul social nu este văzut bine de cei din afară. Trebuie să aștepți până în august ca să iei jucători, mai bine aștepți decât să iei jucători în iunie și să-i dai afară în octombrie, pierzi bani”, a explicat fostul oficial al „câinilor”, la GSP Live.