Dinamo nu are timp să își plângă de milă după golul încasat în ultimele minute la Craiova.
Dinamo este într-o serie extrem de importantă, în lupta pentru evitarea retrogradării. După meciul de la Craiova, Dinamo are o nouă deplasare de foc, de această dată în Moldova, la Botoșani.
După meciul încheiat în Craiova, Dinamo a revenit în București, cu autocarul, dar băieții au intrat direct în cantonament pentru meciul de marți seară, de la Botoșani. Echipa are astăzi refacere și antrenament, urmând ca mâine să plece spre Iași, acolo unde echipa va fi cazată înainte de meci.
De la Iași vor pleca spre Botoșani în ziua meciului, apoi imediat după meci vor reveni la Iași, de unde vor decola miercuri dimineață spre București, la Săftica, unde vor intra din nou în cantonament pentru meciul cu Voluntari, de pe Arcul de Triumf. Momentan, nu s-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Voluntari de vineri seară, urmează în zilele următoare.
,,Lupta este grea, sunt astfel de meciuri în care ai totul sub control, trebuia să obținem mai mult. Trebuie să acceptăm situația, suntem în lupta, mai avem două meciuri acasă, trebuie să obținem cât mai mult.
Trebuie să jucăm în 72 de ore următorul meci, apoi încă 72 de ore până la Voluntari, acesta este programul, sunt alte echipe care au mai multe zile la dispoziție, dar acesta este programul și vom da totul în aceste meciuri, pentru a fi la un nivel bun. Trebuie să facem anumite schimbări în echipă, e imposibil să joci la același nivel, intensitate, să ai prospețime, trebuie să ne gândim cum să gestionăm această situație grea.
Fanii noștri sunt top, sunt minunați, încă din primul minut în care am venit aici, am simțit asta și știu cât de mult își doresc să reușim, câtă susținere ne oferă, câți km parcurg în România pentru a fi aproape de noi. Sunt mândru să fiu antrenorul acestei echipe, cu asemenea fani.”, a spus Zeljko Kopic.