Trăim o perioadă grea, foarte grea, laitmotivul ultimilor ani la Dinamo.
Când nu ne-a fost greu începând cu 2020? Bucuriile au fost în general puține și de scurtă durată, tristețea și deznădejdea ne-au definit starea de spirit în acești patru ani. Ieri a fost un nou episod din ceea ce trăim de câțiva ani. Nici nu poți analiza un astfel de meci, ce poți să spui, că Dinamo nu merita să piardă? Ce mai este pe merit în fotbal? Că Dinamo nu trebuia să primească gol la ultima fază? Asta spunem de patru meciuri în play-out. Am spus ieri că este un blestem, mulți ați spus că este prostie. Două lucruri pot fi valabile în același timp.
Dar nu este doar blestemul ultimului minut, este parcă un blestem ceea ce se întâmplă cu acest club, că suntem la un pas de retrogradare. Matematic, nu suntem acolo, încă depindem de noi pentru baraj, asta dacă acești jucători sunt capabili să livreze ceea ce cerem de la ei, dacă vor fi capabili să lupte, așa cum am luptat și noi să ținem clubul în viață. Dacă învingi în meciurile rămase, vei merge cel puțin la baraj. Dar nu am niciun fel de încredere în acest deznodământ, pentru că mi-am pierdut mare parte din încredere în jucători, dar nu numai.
Dinamo este la răscruce de drumuri, acum are două direcțîi. Poate să rămână în Liga I, dacă acești jucători, care ne-au dezamăgit pe tot parcursul sezonului, se vor mobiliza, vor fi impulsionați de fanii dinamoviști prezenți pe stadion, ori dacă nu, ne vom întoarce acolo de unde am revenit acum un an de zile. 365 de zile mai târziu, vom fi tot în liga a doua, acolo unde sperăm să nu mai ajungem niciodată. Sunt două scenarii posibile, de șanse nu are rost să vorbesc, statistică, matematică. E momentul fotbalului, dacă joci bine, câștigi și te salvezi.
Dinamo nu joacă bine acum, Dinamo nu oferă speranțe pentru suporteri, dar cu toate acestea, stadionul va fi plin vineri seară. Din inerție, din speranță, din spirit de luptă, pentru că noi am demonstrat prin faptele noastre că putem lupta împotriva sorții, împotriva tuturor șanselor. Jucătorii arată că nu sunt în stare să închidă un meci. Poate vor primi ceva din acea energie conferită de tribune și vor da un semnal.
Recunosc că personal, sunt descumpănit și îmi găsesc cu greu încrederea și speranța. Eu voi fi prezent vineri pe stadion, dar știu că nu depinde de mine, nu depinde de voi, depindem de cei din teren, care nu au făcut nimic altceva decât să ne dezamăgească.
Așa cum unii ne-au reproșat, vreau să îi asigur că de analize va fi timp suficient, indiferent de deznodământ, pentru că nu am ajuns întâmplător aici, mult prea multe greșeli s-au comis și schimbări trebuie să se producă, asta cu siguranță. Trăim consecințele acțiunilor din trecut, să nu credem că doar hazardul ne-a adus în postura aceasta, să nu credem că cineva are ceva cu noi de am ajuns aici. Dar acum nu e timp de analiză, acum trebuie să mai luptăm pentru acea mică șansă, cât este ea. Din mai, indiferent de liga, avem timp să analizăm.