Lumină în arenă: Umanitatea ca spectacol al compasiunii

Prolog:
„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, bunăvoința, credința.”

Și-așa, în mijlocul nebuniei care a cuprins presa noastră cu toate echipele sale de avocați ai moralității și de detectivi ai nevinovăției, a apărut ca un făclier în noapte, antrenorul croat al lui Dinamo, Zeliko Kopic. Nu ca să arunce cu lumânări în păcătoși sau să meargă în procesiuni de flagelare morală, ci ca să ofere un gest de umanitate, o rază de lumină în haosul din fotbalul nostru.

Un gest simplu, desprins parcă din filmele vechi alb-negru, când omenia era încă la modă.
Așteptam să treacă furtuna de microfoane și tastaturi înnebunite, care își ciopârțesc sălbatic jertfele, înainte să las pe hârtie ceea ce în mintea mea arde ca un foc continuu încă de la finalul partidei dintre Dinamo și Poli Iași. Pentru că până acum, când absolut toată presa a devorat fără milă gestul lui Homawoo, nu s-a scris o picătură de cerneală despre lumina adusă de Kopic în întunericul situației.

Un aspect care a trecut neobservat, ca o floare rară în mijlocul unui câmp de buruieni.
Nimeni nu și-a pierdut vremea prețioasă pentru a remarca momentul când Kopic a cerut ca ușile ambulanței să mai rămână deschise câteva secunde, ca să-i ofere un strop de încurajare tânărului Luca Mihai, în loc să-i trântească ușile în față, cum s-ar fi așteptat unii să facă. O clipă de umanitate pură, un fir de iarbă răsărit printre pietrele reci ale indiferenței. Da, dragi cititori cu sânge alb-roșu prin vene, gestul extraordinar al lui Kopic a fost ca o picătură de prospețime într-un ocean de căldură, o răsuflare de aer într-un deșert de ipocrizie.

Kopic nu a făcut un gest grandios, nu a salvat lumea, nu a rezolvat problemele globale. A făcut, pur și simplu, un gest firesc, un gest uman. A demonstrat că fotbalul nu este doar despre victorii și înfrângeri, despre goluri și cartonașe roșii. Este și despre respect, despre compasiune, despre sprijinul reciproc. El (Mister Kopic) nu a căutat aplauze sau laude, ci doar să ofere un moment de alinare unui tânăr a cărui carieră atârna de un fir de ață. A fost un gest care ar trebui să fie în manualele de sportivitate, dar care, în schimb, a fost tratat ca o notă de subsol în tragedia lui Luca Mihai.

Într-o epocă în care moralitatea presei este mai flexibilă decât un contorsionist la circ, Kopic ne-a arătat că umanitatea încă există în fotbal. “O, ce vremuri, ce moravuri!”, ar fi exclamat Cicero dacă ar fi fost martor la acest spectacol. În timp ce ziarele erau ocupate să-l crucifice pe Homawoo, Kopic a ales să fie samariteanul care nu trece nepăsător pe lângă cel căzut.

A urcat în ambulanță, nu ca un erou, ci ca un frate mai mare care își oferă sprijinul celui aflat la ananghie. A privit în ochii speriați ai lui Luca Mihai și i-a spus cuvinte de încurajare, oferindu-i speranță într-un moment de disperare. „Haide, băiete, ridică-te! Nu e nimic grav, sunt aici lângă tine”, și-o fi zis Kopic în limba lui aspră, aplecându-se peste tânărul sportiv, de pe scara ambulanței. Imagini care ar fi scos lacrimi până și unui clovn obosit de atâta circ.
Dar, vai, pe scenă rămăseseră doar mânuitorii păpușilor morale, prea prinși în recitalul lor pentru a privi în culise, acolo unde viața pipăia umerii celui căzut la pământ. Acrobați ai judecății ținând ștacheta verticală, în timp ce omenescul stătea gârbovit lângă un pat de campanie.

Ironie supremă, această mare lecție de viață le-a scăpat actorilor ședinței de dezbatere morală. Prea prinși în rolurile lor de păpuși hiperbolizate, n-au văzut adevăratul spectacol de omenie ce se desfășura la doar câțiva metri de ei.
Presă, presă, unde-ți e moralitatea când ai nevoie de ea? Ai găsit cumva timp să-l ridici pe un piedestal pe cel care a adus suferință, dar ai uitat să ridici măcar un deget pentru a aprecia acțiunea unui om care a făcut un gest simplu, dar cu impact imens? Ai preferat să dansezi cu demonii scandalului în loc să recunoști lumina unei fapte bune.
Fetiţele și băieţeii din trupa mare a Circului Presei și-au desfăcut iarăși cortul în mijlocul arenei, pregătindu-se să înalțe spre cer stindardul judecății rapide și al concluziilor trase după liniuță. Pentru că, în lipsa unui verdict clar și fără echivoc, moralitatea riscă să cadă victimă propriilor încurcături logice.

Într-o lume în care băieții mari își etalează mușchii moralității la televizor și pe rețelele sociale, gestul lui Kopic este un balsam pentru sufletul nostru obosit de atâta ipocrizie. Nu așteptăm ca eroii noștri să poarte mantia sfântă a perfecțiunii, ci să arate un dram de umanitate, să ne amintească că și în mijlocul haosului există o rază de speranță.
În încheiere, un gând pentru oamenii ce întind o mână caldă acolo unde alții trag sfori reci. Un gând pentru cei care încă mai cred în valori cum ar fi demnitatea și solidaritatea umană. Un gând pentru antrenorii și sportivii care își amintesc, din când în când, că circul e de fapt în tribune.

Deci să ridicăm paharul de șampanie (cum i-ar plăcea lui Bani să spună) pentru Mister Kopic, un om care a ales să își îndrepte lumina spre un tânăr rănit. Să ne închinăm, așadar, la curajul său de a face ce e corect într-o lume care pare să fi uitat ce înseamnă cu adevărat moralitatea. Și pentru asta, merită toate ovațiile noastre, chiar dacă presa a ales să-i acorde doar un murmur abia auzibil.
Mister Kopic a demonstrat că, chiar și în cele mai întunecate momente, lumina umanității poate străluci puternic. Să sperăm că gestul său nu va fi uitat, ci va deveni un exemplu de urmat pentru toți cei care iubesc sportul. Într-o lume plină de Homawoo-uri, avem nevoie de mai mulți Kopic-i.

Toată suflarea dinamovistă vă mulțumește, Domnule Kopic, pentru gestul dumneavoastră extraordinar. Ați adus o picătură de speranță într-o lume care pare uneori obsedată de ură și violență. Ați demonstrat că fotbalul are o inimă, o inimă care bate pentru fair-play și pentru respect.

Bravo, Mister! 👏

P.S.
Aș vrea să transmit un gând bun, celor care sunt în slujba adevărului prin vârful peniței lor:
Uitați-vă la gestul lui Kopic și învățați! O știre bună merită la fel de multă atenție ca un scandal. O poveste despre omenie merită la fel de mult spațiu ca o poveste despre violență.
Noi, spectatorii, ne dorim să fiți o presă care promovează valorile, nu ura.
Haideți domnilor, aveți curajul și fiți o presă care inspiră, nu distruge.