Dinamo a învins pe Iași cu scorul de 1-0, dar lupta pentru salvarea de la retrogradare rămâne una foarte complicată în continuare.
Pentru Dinamo urmează adevărate finale în continuare, astfel că jocul trebuie să arate nu la fel de rău. Andrei Nicolescu a vorbit despre șansele lui Dinamo:
„Este o situație foarte complicată. Următoarele trei meciuri sunt dificile și dacă putem obține șapte puncte, ar fi ideal. Dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare, situația va deveni și mai complicată.”
„E o descătușare, sper să fie descătușarea de care au nevoie, pentru că i-am văzut foarte crispați în timpul meciului. Chiar dacă l-am controlat, am simțit frica asta de a nu greși și frica asta te face sa nu ai timpul cea mai bună performanță.
Datorită fricii de a nu greși, mai ales defensiv, au fost faze în care am stat la siguranță, toată lumea era puțin speriată de o eventuala consecință.
Este un război și sper că jucătorii au înțeles asta. Clubul este în siguranță, dar există o neîncredere constantă că nu sunt suficienți bani sau că nu vom rezista. Această situație este rezultatul mai multor factori și se putea face mai mult din punct de vedere managerial”, a declarat Nicolescu, la Fanatik.
„Îmi pare foarte rău pentru acel moment. Este un incident care se întâmplă uneori, dar este greu atât pentru familia copilului, cât și pentru noi. Am vorbit cu domnul Șfaițer și am întrebat dacă există ceva cu care putem ajuta. Este un eveniment pe care nu mi-l doresc niciodată pe teren. Trebuie să recunosc că erau circumstanțe de eliminare acolo. Dar ce aș putea comenta? Sunt circumstanțe de cartonaș roșu, e adevărat. A fost un arbitraj echilibrat, nu am văzut ceva ce se poate reproșa, excluzând faza cu acel incident”, a afirmat Nicolescu.