,,Sa se trezească” thumbnail

,,Sa se trezească”

Dinamo a învins cu dificultate pe Poli Iași duminică seară, asta deși au fost multe ocazii irosite de Dinamo, în superioritate numerică.

Fanii dinamoviști și-au pierdut răbdarea cu Astrit Selmani, atacantul transferat de Dinamo în luna februarie. Vârful adus să rezolve problemele din atac, nu este momentan soluția câștigătoare și în meciul cu Iași a ratat o ocazie monumentală, singur cu portarul Silviu Lung Jr., dar nici nu a reușit să trimită spre poartă.

Andrei Nicolescu a părut și el deranjat de evoluția lui Selmani și cere mai mult de la el:

”Sincer, în minutul 90 eram resemnat. Am avut Dennis, Amzar, Gregorio, Selmani de două ori, Costin și nu a intrat, deja… Ideea e că în momentul când ești atacant și ești în poziția aia și aici mă refer strict la Selmani, să se trezească, să se trezească un pic.

Se poziționează foarte bine, e acolo unde trebuie, în fața porții, mingea îi vine foarte bine. Să o ai de două ori singur cu portarul și să nu o gestionezi în secunda aia? E greu…

Sincer, el a fost acolo unde a trebuit. Mingea l-a căutat. S-a dus fix unde era el. Și din două ocazii clare singur cu portarul să nu o poți băga în poartă? Cu fundul, cu genunchiul, cu orice! El ar trebui să fie un killer acolo. Exact acolo unde l-a căutat mingea”, a spus Andrei Nicolescu, citat de Fanatik. 

”Am avut multe ocazii să înscriem mult mai rapid, dar e bine că am obținut toate cele trei puncte. Am încercat cu mulți jucători și Ahmed a marcat un gol important. Ahmed este unul dintre jucătorii care nu au jucat foarte multe bine, dar are calitate. I-am spus unde să joace, dar totul se datorează calității sale. 

Acea situație a fost grea pentru toată lumea, el a avut și cartonaș galben și am decis să îl schimb. Nu a jucat slab, a fost ok, dar asta a fost situația.

De când am ajuns aici, situația a fost foarte grea. Partea mentală a fost mereu complicată, trebuie să construim relații și în această săptămână am încercat acest lucru. Dacă nu ai energie bună, nu poți lega o relație. În acest meci am arătat că avem caracter și că putem să ieșim dintr-o situație grea. 

Asta e problema noastră, cred că am creat multe faze, dar nu am putut marca. Asta e problema de la începutul sezonului. Tot ce putem să facem este să încercăm mai mult și să vedem cum vor reacționa jucătorii”, a spus Kopic la finalul partidei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *