Echipa momentului în familia Dinamo este fără doar și poate echipa de handbal.
Drumul de la o echipă mediocră în campionat la o adevărată dinastie în sportul românesc nu a fost ușor și nu s-a întâmplat peste noapte. Noi de la Radio Dinamo1948 am urmărit în decursul anilor îndeaproape tot ce s-a întâmplat la echipa de handbal și modul în care a devenit o forță în handbalul european, cum au spus cei de la EHF, un ,,Dream Team”.
Acum 10 ani am început proiectul Radio Dinamo1948 și tot în acel moment am început să urmărim îndeaproape și secția de handbal. O echipă condusă atunci de Daniel Georgescu si Ovidiu Semen, care își propunea să reintre în circuit pentru trofee în câțiva ani, după câteva sezoane foarte grele, în care existența secției a fost în pericol, o secție ținută în viață de Ovidiu Semen inainte de venirea lui Daniel Georgescu, chiar dacă asta a însemnat că Dinamo să evolueze în alte orașe.
În 2015, Dinamo începea să scoată capul în campionat, să se bată pentru primele locuri. A fost pentru prima dată în acel sezon când PCH, galeria dinamovistă, a început să facă galerie și la meciurile de pe teren propriu, din play-off, cu Dunărea Călărași, cu Minaur Baia Mare. Cântecele de atunci, create special pentru echipa de handbal, încă răsună în sala Dinamo. Atunci s-a creat baza unei simbioze între echipa de handbal și suporterii dinamoviști.
Atunci galeria s-a mutat la tribuna a doua, cum imi spunea Hepa, in peluză suntem prea departe de ei. Titlul nu a venit în 2016, pentru că orice echipă mare are nevoie de înfrângeri pentru a crește, pentru a progresa. A fost doar locul 3, a urmat titlul în 2016 și hegemonia lui Dinamo, titlu an de an, unele câștigate mai dramatic, cum ar fi cel din 2018, câștigat la loviturile de departajare împotriva Stelei, dar și campionatele din ultimii ani, în care Dinamo efectiv nu are adversar. La Dinamo a venit cel mai bun antrenor din Europa, adus de la Barcelona. Jucătorii importanti vor la Dinamo.
În Europa de asemenea, performanța nu a venit din primul an, nici din al doilea, doar în 2020 am reușit să trecem de faza grupelor din Champions League. Din echipa care nu emitea pretenții la calificarea în faza următoare, Dinamo reușea să obțină biletele pentru optimile de finală cu PSG. Pandemia ne-a furat acel vis, amânat până în 2023, când nu am întâlnit PSG, dar pe Kiel.
Acum a venit pasul următor, nu în prima competiție, dar un Final Four rămâne o performanță fantastică și Dinamo va avea la Hamburg susținerea a sute, chiar mii de fani dinamoviști.
Acum 9 ani jucam în sferturile de finală cu Dunărea Călărași și începea parcursul fabulos al dinastiei Dinamo!
Vă mulțumim pentru anii de glorie și performanță!
Povestea continuă și sunt convins că urmează alte performanțe, trofee și meciuri memorabile!
HAI DINAMO