Ricarodo Grigore oferă un amplu interviu celor de la Prosport, din care deducem că sezonul lui la Dinamo a fost unul de neînțeles pentru el.
Citind cu atenție răspunsurile lui Rici la întrebările celor de la Prosport deducem că ambii antrenori ai lui Dinamo au avut ceva cu el, încercăm să descifram împreună ce anume.
Perioada Ovidiu Burca.
„Da, am făcut o pregătire foarte bună, au fost încântați de nivelul meu. Am jucat titular și integralist cu FCSB, cu Sepsi, cu U Cluj, apoi au venit niște decizii inexplicabile. După meciul de la Cluj, 1-1, Ovidiu Burcă a zis că voia altceva de la acel meci. Culmea, era primul punct obținut de Dinamo în Superliga după promovare, după trei etape cu eșecuri, și în deplasare cu o echipă bună. La final de meci, Burcă mă lăudase, eram încântat, simțeam că sunt pe drumul cel bun. Dar dacă a zis că se dorește altceva” , a declarat Rici pentru Prosport.
Probabil că Rici are aceasta dilemă, și ne simțim datori să îi oferim explicațiile pe care noi le avem pentru acea decizie aparent „inexplicabilă” a lui Ovidiu Burcă.
Explicație pentru Rici – Dragă Ricardo, ai jucat titular în acele meciuri pentru că jucătorul Lucas Alves a primit foarte tărziu cartea verde pentru a putea evolua în echipă. Stiu că o să te supere dar din cate am auzit, hotărârea de a nu fi printre titulari decât „la nevoie” fusese luată încă din cantonementul din Slovenia, acolo unde în sistemul de 3, ai gafat enorm în meciul cu cei de la Dinamo Kiev.
Perioada Željko Kopić.
„Am crezut că se vor schimba lucrurile pentru echipă, dar și pentru mine. Aveam încredere! M-a titularizat cu Sepsi, în contextul în care Josue (n.r. – Homawoo) era accidentat iar Bena era suspendat. N-am făcut un meci grozav, acesta e adevărul, dar și pentru că nu mai jucasem de atâta timp! Urmează la trei zile meciul de Cupa României cu Oțelul Galați și… sunt din nou rezervă!
Dacă e antrenor nou, te gândești că vrea să vadă ce poți, cât poți, cum să ajuți echipa, mai ales că suntem într-un moment greu. Să mă analizeze, să vedem ce și cum. I-am spus înainte de meciul cu Oțelul lui Gabi Glăvan că e o situație de neînțeles pentru mine. La sugestia lui, am acceptat să discut cu antrenorul. Până atunci n-am ajuns vreodată în biroul antrenorului cu nemulțumiri. Și am avut o discuție bărbătească prin care mi-a reaprins așteptările.
Mi-a spus că el abia a venit și doar a primit de la cei dinaintea lui listele cu titularii și rezervele, m-a rugat să nu îl judec, pentru că abia după cantonamentul de iarnă va lua decizii, după ce va realiza propria evaluare. Mi-a spus să rămân concentrat, puternic, trecem prin momente grele. M-a motivat, mi-a dat sfaturi bune. Și mi-a spus că la finalul cantonamentului de iarnă, după ce o să vorbim mai mult, să mă cunoască mai bine, după ce o să mă vadă în pregătirea coordonată de el, o să aibă “o perspectivă mai amplă”. Fix așa s-a exprimat.
Am ajuns eu super motivat, gata să mut munții, să aștept evaluarea obiectivă a antrenorului nou și… la prima sesiune, ne-a împărțit deja în două – titularii și rezervele. Și așa am rămas… forever!” a declarat Ricardo Grigore pentru Prosport.
Explicație pentru Rici: Dragă Ricardo, domnul Kopic s-a bucurat enorm că a venit Velkovski, un jucător de clasă, a fost disperat să mai aducă un fundaș central de calitate, din păcate nu i-a ieșit varianta Edgar Ie, dar s-a bazat pe tine doar atunci când nu mai avea în lot decât doi fundași apți să joace din cei cinci pe care îi avea în lot. Cred că antrenorul a analizat și a tras concluziile necesare pe care nu era obligat să le explice public.
Una dintre povestile interesante pe care le spune Rici, vine din cantonamentul din Turcia, acolo unde ne povesteste ca: La exercițiile din antrenament, pur și simplu am fost scos, să stau pe margine și să lucrez cu doi juniori si mai adauga fostul fundas al lui Dinamo , pur și simplu trebuiau să joace fotbaliștii aduși, pe de o parte, iar pe de altă parte el așa lucra, doar cu titularii!
Explicație pentru Rici : Dragă Ricardo, echipa radio Dinamo a fost în cantonemantul din Turcia acolo unde jucătorii aduși au fost în număr de 1 ( UNU ), iar din ceea ce am văzut noi si am fost prezenti la 99% dintre antrenamente, acolo au făcut același tip de exerciții și titularii și rezervele , în serii mixte nicicum bazate pe postura viitoare de titulari sau rezerve.
Dragă Rici , nu știm ce s-a întâmplat în timpul sezonului, dar nu intelgem cum ÎN PLINĂ COMPETIȚIE, s-a aflat în presă despre nemulțumirea rezervelor pentru că la antrenamente sunt doar „jaloane” lucru despre care povestești și tu în acel material. Cine a șifonat din vestiar în timpul competiției? Oricum să știi că jaloanele alea erau foarte bine plătite.
Pe vremuri în cinematografe rula un film bun despre al doilea război mondial „Acolo unde se avântă vulturii”, nimeni nu a scris nimic despre locul în care se avântă cârtitele, pentru că nimeni nu a văzut cârtiță care să zboare.