Dennis Politic ne-a salvat în prima manșă a barajului de menținere/promovare.
Golurile înscrise de Dennis pot aduce continuarea echipei în primul eșalon la finalul sezonului, dar au fost și multe discuții cu privire la situația lui contractuală, fiind un jucător extrem de important pentru echipa noastră.
Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului Dinamo, a lămurit situația lui Dennis:
“Nu este iminentă plecarea lui Politic. Este un subiect fierbinte pe care toată lumea îl discută. A plecat de la ideea că toată lumea credea că se destramă această echipă şi atunci au apărut speculaţii.
Pe clauza care se activează acum, mai are contract, este ok. 100% mai are cel puţin un an. La cum îl vedem noi, o să fie o piesă foarte importantă pentru anul viitor.
O să ne aşezăm la masa negocierilor. Să îi dăm un salariu mai bun. Dennis Politic va rămâne şi anul viitor la Dinamo. Avem destui jucători la final de contract, între opt şi zece. Nu avem cum să discutăm nimic acum. O să începem treaba după ultimul meci”, a spus Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.
“Am făcut un joc solid, chiar dacă fundaşii centrali n-au jucat niciodată împreună în acest sezon. Am respectat calculul hârtiei. Am avut multe ocazii, trebuia să fim mai concentraţi în faţa porţii şi azi eram mai relaxaţi. Dinamo a fost dusă din jos în mai jos în ultimii 7 ani şi faptul că jucăm aceste meciuri de baraj este o consecinţă. O să facem o analiză la final, mai avem un meci”, a spus Nicolescu.
CE A SPUS DENNIS POLITIC:
”Mă bucur foarte mult pentru victorie și mă bucur și pe plan personal. Cred că ne-am creat destul de multe ocazii. În prima repriză a fost greu să-i desfacem, dar știam că o dată cu primul gol o să vină și mai multe ocazii și goluri.
A fost o fază instinctivă, mi-a venit pe moment, dar driblingurile unu la unu sau pătrunderile încerc mereu să le exersez. Nu a fost ceva la întâmplare, este ceva pe care chiar mă concentrez.
Nu mă gândesc la asta acum, la plecare. Mă bucur că am câștigat în seara asta. Eu sunt aici, sunt fericit să fiu aici. Nu e job-ul terminat, mai avem un meci. Mă oftic că nu am dat mai mult și s-a terminat doar 2-0. Mai am contract, sunt fericit și voi da tot ce pot.
Deocamdată mă gândesc să joc aici la Dinamo și când va fi momentul să vină o ofertă din străinătate, bineînțeles. Oricine își dorește să joace la cel mai înalt nivel.
A fost o seară extraordinară, chiar le spuneam colegilor că este cea mai frumoasă seară. 50% este rezolvată salvarea. A trecut un meci și știm că vor da totul ca să câștige”, a spus Dennis Politic.