Dinamo are o dublă manșă decisivă pentru viitorul pe termen scurt, dar nu numai.
Echipa noastră a obținut în extremis dreptul de a lupta pentru menținerea în prima ligă, după succesul cu UTA Arad, de acum o săptămână. Nu doar victoria cu UTA, dar și rezultatele indirecte, au dus la un deznodământ favorabil, Dinamo a obținut biletele pentru barajul de menținere/promovare în prima ligă.
Un val de entuziasm s-a creat în jurul echipei după acest rezultat neașteptat, deoarece mulți fani nu mai credeau în salvare. Entuziasmul se traduce într-un număr foarte mare de fani dinamoviști care vor fi prezenți pe cel mai mare stadio al țării. Ceea ce spuneau în mod fals unii ”specialiști”, faptul că fanii alb-roșii nu pot umple nici ,,Arcul de Triumf” este cât se poate de fals. Dinamo va avea parte de peste 30 000 de fani la meciul cu Miercurea Ciuc.
O echipă Csikszereda care nu are multe lucruri de pierdut, au terminat pe locul 6 în play-offul ligii secunde,fără jucători cu experiență în prima ligă, dar care își joacă șansă împotriva unei echipe de tradiție, dar care a arătat și multe slăbiciuni pe parcursul ultimelor săptămâni. Ultima impresie a fost una foarte bună, Dinamo a arătat bine cu UTA, dar va reuși să înceapă la fel de bine cu UTA, să dea tonul unui succes cât se poate de necesar, de preferat la o diferență cât mai confortabilă înainte de returul de peste o săptămână. Ce a fost până acum este istorie, impotartant este ce va reuși Dinamo să ofere în aceste 7 zile de fotbal, în două meciuri cruciale.
Mobilizare fabuloasă: Înainte de a vorbi despre posibile formule de start, trebuie menționat faptul că Dinamo va avea parte de un sprijin uriaș din tribune, peste 30 000 de fani în condițiile în care ne batem pentru evitarea retrogradării, nu este meci european, nu se joacă cu trofeul pe masă, este meci pentru salvarea de la retrogradare.
Probleme mari în defensivă: Deși nu ar trebui să conteze atât de mult în meciul din prima manșă, fiind la București, Dinamo are mari probleme de efectiv, în defensivă. Darko Velkovski este accidentat, Edgar Ie este absent, tot accidentare, iar Răzvan Patriche este suspendat după cartonașul roșu încasat cu UTA. Practic, Zeljko Kopic se bazează doar pe Ricardo Grigore și pe Josue Homawoo, un cuplu în premieră, amândoi fiind de picior stâng.
Cum ar putea arăta primul 11:
Poate este mai bine că antrenorul lui Dinamo va fi nevoit să continue cu sistemul cu 2 fundași centrali, cu Josue și Grigore în defensivă, cu Amzar și Moura benzi, Adnan în poartă, Pavicic și Gnahore în spatele lui Milanov, în vreme ce Politic, Bani și Hakim să fie oamenii care oferă un plus ofensivei. Golurile pot veni de la ei, dar pot veni și din linia a doua, important este să vină cât mai multe.
Dinamo este clar favorită, pornește cu prima șansă, dar nu va fi ușor, publicul va juca un rol extrem de important, dar cea mai mare greșală ar fi să fie tratați cu superficialitate, atunci ne vom face viața grea și Dinamo trebuie să arate de ce toată lumea o consideră favorită certă.
Ne vedem pe stadion, va fi ceva special, să sperăm că și în teren va fi la fel!
HAI DINAMO
,,Suntem favoriți, dar totul se decide pe teren. Am văzut câteva meciuri din Liga 2, Csikszereda e o echipă serioasă. Trebuie să dăm maxim în ambele manșe. Am auzit că s-au dat peste 20.000 de bilete, știu că vom avea mulți fani. E important că vom fi împreună la meci.
În alte campionate nu am mai avut baraje, e prima dată când joc la baraj. Nu îmi place să arăt că am emoții. E presiune din primul moment în care am venit. Fiecare meci a fost important, mai ales ultimele. Următoarele două vor fi cu presiune, dar trebuie să știm să ne stăpânim pentru a juca bine. Încerc să dau totul și în aceste două meciuri. Nu știu nimic despre viitor, nu vreau să vorbesc, vom vorbi la finalul sezonului, acum mă concentrez pe aceste două meciuri”, a declarat Zeljko Kopic.