HANDBAL. Dinamo București s-a calificat în premieră la EHF Finals 2024 thumbnail

HANDBAL. Dinamo București s-a calificat în premieră la EHF Finals 2024

HANDBAL. Dinamo București s-a calificat în premieră la EHF Finals 2024

EHF European League, sferturi de finală, retur: Skjern Handbold – Dinamo 34-38 (12-20)

438078731_437762438849144_6661884947810928735_nCampioana României la handbal masculin a obținut o calificare strălucită la Turneul Final 4 al EHF European League, după două victorii în faza sferturilor de finală cu Skjern Handbold din Danemarca. După 28-27 în manșa tur de la București, Dinamo s-a impus la Skjern cu 38-34, după o evoluție entuziasmantă.

Dinamo a început tare la Skjern și pe fondul paradelor lui Vladimir Cupara (9 intervenții în primele 30 de minute / procentaj de 45%), Dinamo a luat un avantaj consistent pe tabelă. Apărarea a fost perfectă, chiar dacă principalul pilon din centrul apărării, Robert Militaru, a fost descalificat în minutul 19. În atac, Kukic, Kuduz și Cindric, care a jucat chiar dacă nu a fost refăcut sută la sută după accidentarea de la Turda, au făcut diferența.

În partea a doua, Skjern a ridicat nivelul în atac, s-a apropiat la maximum trei goluri diferență, dar Dinamo a avut maturitatea necesară pentru a nu scăpa jocul de sub control. 

Trupa antrenată de Xavier Pascual s-a calificat astfel în premieră la un turneu Final 4 european. Dinamo este o fostă câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni (1965), semifinalistă în toate cele trei mari competiții europene de club (Cupa Campionilor Europeni, Cupa Cupelor, Cupa EHF), ultima dată în 2004, însă este prima oară când reușește o astfel de performanță pe noul format al competiției, cu grupe, faze eliminatorii și turneu Final 4.

20240430_Skjern_Hndbold_Dinamo_Bucuresti_B_20

”Sunt foarte fericit de acest rezultat. Sunt fericit pentru echipă, pentru fani și pentru partenerii noștri. Cred că este un rezultat important pentru Dinamo. Prima repriză a fost excelentă, poate cea mai bună din acest sezon”, a declarat antrenorul echipei Dinamo, Xavier Pascual.

Turneul Final 4 al EHF European League se va desfășura la Barclays Arena din Hamburg, Germania, în zilele de 25 și 26 mai. Dinamo București este singura echipă din afara Germaniei calificată la acest turneu Final 4, celelalte formații care vor lupta pentru trofeu fiind SG Flensburg, Fuchse Berlin și Rhein Neckar Lowen.

DINAMO: Cupara, Cozmaciuc – Dedu 4, Racoțea, Negru 2, Cindric 7, Alex Pascual, Kukic 7, Kasparek 2, Stanciuc, Rosta 3, Kuduz 8, Akimenko 3, Bokhan 1, Ali Zein 1, Militaru.

Arbitri: Hurich – Bolic (Austria)

20240430_Skjern_Hndbold_Dinamo_Bucuresti_B_23

CS Dinamo, 01 mai 2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *