Mesajul lui Rednic după ce a câștigat play-outul! Ce spune de Dinamo thumbnail

Mesajul lui Rednic după ce a câștigat play-outul! Ce spune de Dinamo

UTA a câștigat deja play-out-ul și dă peste Dinamo în ultima rundă (duminică de la ora 21:30).

„Câinii” retrogradează dacă nu înving, iar dacă vor câștiga oricum ar sta la mâna rezultatelor din celelalte 4 meciuri.

„Încă nu s-a terminat, noi suntem serioși. Văd ce se vorbește, nu e cazul. Am băieți care respectă competiția, suporterii care ne-au susținut mereu. Îmi pare rău de adversari, dar nu avem ce să facem, vrem să câștigăm.

Nu contează că sunt sau nu dinamovist. Am bătut Craiova, Botoșani, Iași, să mai facă și ei puncte! Eu am făcut ce am avut de făcut. E vina celor de la Dinamo că nu au mers pe mâna mea, au venit specialiști acolo, începând cu marele administrator șef. El stă de 4 ani acolo și ia salariul. Eu ce să vă fac mai mult de atât? Ajutați-vă voi. Nu ați vrut să mă susțineți, să fiți sănătoși!”, a declarat Rednic, la „DigiSport Special”.

„Suporterii mi-au scandat numele, dar așa e când ai rezultate. La început a fost mai greu, dar conducerea a fost alături de mine și m-a ajutat. Am pus suflet și eram sigur că o să reușesc. Am reușit alături de suporteri, de conducere. Conducătorii și-au dat seama că putem face lucruri frumoase și nu doar să ne batem la retrogradare. Lumea să înțeleagă că vrem și mai mult la anul! Am format un grup, atmosfera e foarte bună, am băieți disciplinați, serioși.

Se poate și cu plăcere, cu glume, cu antrenamente moderne, cum am făcut eu. E atmosfera bună aici, se simt respectați. De săptămâna viitoare vor semna 4-5 jucători. De la alții mă așteptam la mai mult”, a mai declarat Rednic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *