Sezonul recent încheiat ne-a ridicat o problemă pe care nu o sesizasem până acum, lipsa unui plan concret și a profesioniștilor nu poate fi compensată prin creșterea investițiilor.
Dinamo a trăit în ultimii ani la limita supraviețuirii. După ce Ionut Negoiță a încetat finanțarea clubului și a pus Dinamo la vânzare contra sumei de 1 euro, lipsa banilor a fost resimțită puternic în fiecare sezon, pragul cel mai de jos a fost atins în liga secundă, atunci când suporterii au ținut în viață clubul inclusiv prin alimente sau bunuri de consum.
De aceea în ultimele sezoane lipsa rezultatelor sportive a avut ca explicație principală, bugetul auster pe care diverșii președinți îl aveau la dispoziție. Atunci când banii erau foarte puțini și calitatea fotbaliștilor pe care îi puteai aduce era, evident, foarte redusă.
Sezonul acesta, paradigma ultimilor ani a functionat doar pana in luna decembrie, momentul in care Renovatio s-a alaturat RW, sumele investite de acestia ducand bugetul lui Dinamo la nivelul primelor 6 echipe din liga 1.
Startul sezonului a găsit Dinamo cu interdicție a transferurilor, în plin scandal pentru putere la birouri și cu investitori care în acel moment nu puteau să asigure un buget mare. Este o explicație pentru startul total ratat de sezon, la care a contribuit și faptul că cei care se ocupau atunci de partea sportivă ( Ovidiu Burca și Gabi Glavan) au considerat că au un lot care va putea face față până în iarnă nivelului ligii 1.
În ianuarie am avut parte de o creștere substanțială a bugetului, sumele masive investite de către RW au determinat aducerea unor jucători cu salarii bune și foarte bune pentru superliga, dar din păcate, dintre cei aduși, doar jumătate s-au ridicat cât de cât la nivelul dorit.
În a doua parte a sezonului, s-a văzut foarte clar nevoia unui departament sportiv și a unor profesioniști care să conducă și să coordoneze acel departament. Acest minus putea să ne ducă la ratarea completă a sezonului și reîntoarcerea în liga secundă.
Un lucru este clar, atunci când te doare măseaua este bine să te duci la stomatolog. Este cel care își căștiga bani din a repara dantura, care studiază ce apare nou pe piață, care știe ce tratament să aplice și care este perfect conștient că un eșec profesional atrage după sine un eșec financiar care îi poate afecta viitorul.
Daca te doare măseaua, te poți duce la cizmar? Evident DA, poate acel cizmar are un patent cu care la nevoie să iți scoață măseaua care de doare, poate este și foarte bine intenționat și face tot ce știe pentru a iți ameliora chinului, doar că știind foarte puține, este greu de presupus că vei scapă cu viață, sau în cel mai bun caz, scapi extrem de chinuit.
Pe noi în acest sezon ne-a „durut fotbalul”, de aceea avem nevoie de un doctor specializat pe fotbal, administratorii și avocații să facă ceea ce sunt specializați să facă, acolo unde au cunoștințele și abilitățile necesare.
Nu vrem să ne mai „doară fotbalul”. E urât, e meschin, e rușinos!
Aduceți profesioniști!