Noi probleme legale pentru actionarul minoritar Nicolae Badea! thumbnail

Noi probleme legale pentru actionarul minoritar Nicolae Badea!

Presedintele fondator si inca actionar cu 7.03% al SC Dinamo 1948 SA este din ce in ce mai incoltit de probleme legale!

Dupa ce societatii CS AFC Dinamo (cea prin care detine efectiv cota de 7.03% actiuni in SC Dinamo 1948 SA) i-a fost respins planul de reorganizare modificat si a pierdut si apelul la aceasta decizie, ajungand in risc de faliment, problemele legale ale lui Nicolae Badea au ajuns si in plan personal.

Astfel, Tribunalul Bucuresti a stabilit pentru 15 iulie 2024 primul termen in procesul in care Nicolae Badea este acuzat de infractiuni grave de coruptie si frauda.

Directia Nationala Anticoruptie a adecis trimiterea în judecată a lui Nicolae Badea pentru folosire si prezentarea cu rea-credinţă de documente si declaraţii false, inexacte si incomplete, fapta în formă continuată (11 acte materiale) c au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Alaturi de Nicolae Badea a fost trimis în judecată și Mirea Mihaela Carmen, manager financiar în cadrul proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (7 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: ”În calitate de reprezentant legal al unei asociații beneficiare a unui contract cu finanțare europeană, inculpatul Nicolae Badea ar fi depus la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU), în perioada ianuarie 2010 –octombrie 2013, mai multe documente false, pe baza cărora ar fi obținut pe nedrept sume de bani din fonduri europene, în cadrul proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală).”

Între documentele false depuse pentru rambursarea cheltuielilor figurau acte întocmite în numele unor persoane angajate fictiv în cadrul proiectului, dar și în numele unor persoane care, deși angajate în cadrul proiectului, nu au derulat în realitate activitățile menționate în actele respective. Cheltuielile aferente documentelor false (cheltuieli cu salarizarea angajaților fictivi, cheltuieli cu deplasările efectuate de către angajații fictivi sau angajați care în realitate nu au efectuat deplasările respective) ar fi fost solicitate la rambursare în cadrul cererilor depuse la autoritatea de management.

Nicolae Badea ar fi fost ajutat de managerul financiar al proiectului, coinculpat în cauză, prin aceea că ar fi verificat și semnat documente care atestau împrejurări nereale cu privire la cheltuielile solicitate la rambursare.

În cauză au fost instituite măsurii asigurătorii asupra bunurilor celor doi inculpați”, a anuntat DNA.

Iata deci ca singurul fost actionar din celebra „echipa” de milionari ce au condus Dinamo circa 15 ani cu performante sportive dar au si devalizat societatea prin faptele din celebrul „Dosar al Transferurilor” (Badea-Bocea-Netoiu-Turcu-Giovani Becali) care a reusit sa scape necondamnat la inchisoare pana acum, Nicolae Badea, are si el probleme penale si risca condamnarea, mai ales ca Guvernul Romaniei, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal in care acesta este judecat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *