În fotbal nu există o „cale sigură” către succes, știm că există câteva elemente care facilitează calea către succes, dar nu există nici un element care să iți asigure reușita.
În fotbal există o axiomă care spune că stabilitatea financiară și investițiile iți aduc succesul și pot fi de acord că sunt elemente esențiale, fară de care nu poți atinge ținta propusă, dar ele în sine nu garantează reușita. Cele mai bune exemple în acest sens, în acest sezon, sunt echipe precum Rapid sau Sepsi, echipe care au o evoluție și un punctaj mult sub valoarea investițiilor făcute.
În fotbal, funcționează, din păcate sau din fericire, un principiu numit „încercare și eroare”.
Principiul „Încercare și Eroare” este o metodă de rezolvare a problemelor bazată pe experimentare repetată, în care soluțiile sunt testate succesiv până când se găsește una corectă.
La Dinamo, la fel ca la celelalte echipe, se merge pe acest sistem, lucrurile se fac, se verifică rezultatele, apoi se elimină abordările greșite și se încearcă unele noi.
În vară Dinamo a avut o strategie de transferuri bună, de altfel rezultatele au confirmat că munca depusa de Kopic și de Andrei Nicolescu împreună cu cei din staff, a fost una eficientă, iar alb-roșii au cel mai bun sezon din ultimii 10 ani.
Un fost președinte al României ne spunea că „iarna nu-i ca vara„, iar în campania de transferuri de iarnă, lucrurile par, cel puțin în acest moment, să nu fie atât de reușite ca cele din vara trecută. Sunt convins că piață este mai puțin ofertantă, că soluțiile sunt mult mai puține și de aici o dificultate mai mare, dar poate ar fi bine să evaluam dacă strategia pentru aceasta iarnă, în privința transferurilor, a fost una corectă.
O caracteristică a principiului „Încercare și eroare” este „invățarea din greșeli” pentru că fiecare eșec oferă informații utile pentru ajustarea abordării.
Nu este nici momentul, nici cazul, să căutăm vinovați, cred că ar fi nociv să facem acest lucru, trebuie însă să înțelegem că erorile sunt parte a drumului către succes și ar fi bine să învățam din momentele în care nu reușim să ne atingem țintele propuse. Poate găsim calea să îmbunătățim lucrurile și să rezolvăm din probleme.