Interviu exclusiv cu Florentin Petre: ,,Fiecare moment pe care îl petrec cu echipa este un moment special” thumbnail

Interviu exclusiv cu Florentin Petre: ,,Fiecare moment pe care îl petrec cu echipa este un moment special”

Inainte de o perioada foarte importanta pentru Dinamo, cu meciuri care pot stabili configuratia finala din sezonul regulat, am stat de vorba cu legenda lui Dinamo, Florentin Petre, cel care indeplineste rolul de antrenor secund.

Revenirea lui Florentin Petre in locul in care a scris istorie ca jucator a fost de bun augur, Dinamo traieste o poveste frumoasa in acest sezon si suntem aproape de play-off. Am discutat cu Florentin Petreu despre parcursul echipei, obiectiv, meciurile urmatoare, relatia cu Zeljko Kopic, dar si punctul forte al echipei:

13 meciuri la rând fără înfrângere, o serie care aduce aminte de perioada bună a lui Dinamo, nu?

Florentin Petre: ,,Da, mă bucur foarte tare pentru aceste rezultate. Dinamo chiar merită să fie acolo sus, să aibă performanțele pe care le-am făcut până acum. Sper din toată inima să avem continuitate în tot ceea ce facem și, da, într-adevăr, muncim extraordinar de mult. Toată lumea este conectată la fiecare antrenament, la fiecare meci în parte și, bineînțeles, ne dorim la fiecare sfârșit de săptămână să avem rezultatul pe care ni-l dorim.”

Te așteptai la un astfel de parcurs în momentul când te-ai întors la Dinamo din postura de secund? Că putem fi în acest punct?

,,Am văzut primele antrenamente ale echipei, le-am văzut în Slovenia, mi-a plăcut ce am văzut. Nu eram sigur de acest parcurs, dar am văzut cum se lucrează, am văzut mentalitatea antrenorului principal, pentru că de aici pleacă tot. Am văzut mentalitatea oamenilor care ne conduc și mi-a plăcut foarte mult. Adică mă bucur foarte tare că fac parte dintr-o familie atât de mare, atât de numeroasă, în care toată lumea își dorește să facă performanță.

Acum, că au venit și rezultatele, că am avut rezultate foarte bune din punctul meu de vedere și al vostru, al tuturor, al fanilor, pentru că sunt sigur că nimeni nu se aștepta să avem acest parcurs, este foarte important să avem continuitate în tot ceea ce facem, să avem rezultate bune și să ne îndeplinim obiectivul pe care îl avem de îndeplinit.”

Până acum, care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai simțit și trăit de când ai revenit ca antrenor secund?

,,Cel mai frumos moment a fost când am intrat prima dată pe poarta la Săftica, pentru că am mai fost de foarte mulți ani aici și am simțit așa o emoție extraordinar de mare. Iar după aceea, fiecare moment pe care îl petrec cu echipa este un moment special, este un moment pe care nu mai poți să-l dai înapoi, pentru că tot ceea ce se întâmplă se întâmplă cu un scop.

Un scop pe care noi îl urmăm cu strictețe, un scop pe care ni-l dorim să-l stabilim și să-l realizăm la finalul anului. Adică avem mentalitatea asta și disciplina asta pe care ne-am creat-o de ceva timp, în care ne dorim ca de la meci la meci, de la antrenament la antrenament, să avem o continuitate foarte bună în rezultate.”

O situație inedita: avem cinci echipe în fruntea clasamentului, despărțite de un punct. Crezi că este o dovadă faptul că nivelul campionatului din România este în creștere? 

,,Da, mă bucur foarte tare, pentru că diferența între echipe este foarte mică. Loturile sunt echilibrate, echipele sunt organizate, au o structură bună, sunt bine pregătite fizic și tactic. Se vede că fiecare echipă își dorește să facă performanță și asta este un lucru extraordinar de bun pentru campionatul românesc.”

Meciul cu Farul poate fi unul foarte important în funcție de rezultatele indirecte. Ne poate aduce acolo, la îndeplinirea obiectivului. Îi simți pe băieți extra motivați, mai ales că jucăm, cum spun eu, pe fortăreața noastră de Triumf, unde n-am mai pierdut de foarte mult.

,,Da, băieții sunt foarte motivați. Mă bucur foarte tare de grupul pe care îl avem aici. Îi văd zi de zi, atât la antrenamente, cât și la jocurile oficiale pe care le avem. Sunt conștienți de momentul ăsta și fiecare jucător în parte are randamentul lui, atât individual, cât și de grup. Asta îmi dă speranțe că ne putem îndeplini obiectivul.

Iar meciul cu Farul îl vom trata cum le-am tratat pe toate până acum: cu maximă seriozitate. Și, bineînțeles, așteptăm ca pe Arc să vină suporterii, să se umple stadionul, cum a fost în aproape toate meciurile pe care le-am disputat acolo. Și să dea Dumnezeu să avem continuitate în rezultate, adică să câștigăm meciul.”

Avem în 10 zile și un alt meci important. Acum te întreb, că sunt multe orgolii. Dorința de revanșă ar trebui să existe sau poate fi contraindicat? 

,,Pentru noi, cel mai important este meciul cu Farul. Vrem să-l jucăm la maxim, să-l câștigăm, iar după aceea să ne concentrăm pe meciul cu FCSB. Într-adevăr, sunt două meciuri foarte grele. Să nu uităm că Farul este campioana României în de acum 2 ani, iar FCSB are toți banii din lume și își pot permite jucători și tot ceea ce își doresc.”

Ai menționat forța grupului, dar vreau să te întreb: care crezi că este principalul atu al echipei? De ce grupul face diferența?

,,Este foarte importantă atitudinea. Hai s-o luăm de sus, de la președinte, patron, și toți ceilalți care compun staff-ul administrativ, împreună cu noi, staff-ul tehnic. Este foarte important cum unim vestiarul, de aici pleacă totul. Dacă ai un vestiar unit, ai calitate de grup. Aș prefera un grup unit, care face diferența, decât un jucător care să facă diferența și să pierdem meciuri.

Din contră, aș prefera jucători care muncesc, care se sacrifică, jucători pe care îi avem și care au o calitate extraordinar de bună. Prin calitățile individuale pe care le au, noi formăm un grup care a făcut și sper din toată inima că va face diferența până la final.”

Aveți acum o mică provocare, pentru că există acest zgomot de fond cum că ecuația play-off-ului este rezolvată. Cum îi țineți pe jucători motivați? Aveți vreo problemă în acest sens sau băieții sunt conștienți că fiecare meci este la fel de important?

,,Asta îmi place și asta a făcut diferența la grupul nostru. La fiecare meci, s-au concentrat și au dat totul pe teren. Asta a făcut diferența la grupul nostru. La fiecare meci, s-au concentrat și au luptat până la final, indiferent de adversar sau de dificultăți. Această mentalitate ne-a unit și ne-a ajutat să obținem rezultate importante.

Între tine și Kopic e o relație apropiată, de prietenie? Ee așteptai la asta în momentul în care ai venit? Nu vă cunoșteați aproape deloc atunci.”

,,L-am simțit din prima zi. După discuția pe care am avut-o, atât telefonic, cât și față în față, am simțit că va exista o conexiune între noi, pentru că suntem doi oameni de fotbal care gândesc la fel. Avem aceeași motivație și același obiectiv: să creăm zi de zi noi oportunități pentru jucătorii pe care îi antrenăm. Discuțiile pe care le avem și experiența pe care am acumulat-o în toți anii ăștia de antrenorat – și nu mai zic cea de jucători – fac ca această conexiune să fie una naturală. Este normal să existe o legătură corectă între antrenori și jucătorii pe care îi antrenăm.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *