12 martie poate părea o dată întâmplătoare, dar, dacă ne raportăm la istorie, este o zi importantă în parcursul recent al clubului.
Dinamo traversează cel mai bun sezon din ultimii opt ani – ani complicați, grei, plini de încercări și provocări pentru echipa noastră. Acum, ne bucurăm de calificarea în play-off și visăm la obiective mărețe.
Pe 12 martie 2023 s-a întâmplat un moment crucial pentru Dinamo și istoria sa recentă. Atunci, echipa noastră și-a asigurat biletele pentru play-off-ul ligii secunde, în cel mai dramatic mod posibil.
Dinamo ar fi fost sigură de prezența în Top 6 dacă ar fi învins o formație timișoreană aflată în pragul retrogradării în al treilea eșalon. Părea mai degrabă o chestiune de scor, dar presiunea și-a spus cuvântul, iar accederea în play-off s-a decis abia pe final. A fost, într-adevăr, un meci de uitat, în care am văzut un Dinamo incapabil să învingă o echipă modestă, dar ambițioasă, dornică doar să ne încurce.
Poate a fost și intervenție divină, dar Dinamo a mers în play-off, profitând de o serie de rezultate surprinzătoare, inclusiv înfrângerile Sloboziei și Chiajnei. Cu greu, dar am ajuns acolo. Cu mari probleme financiare, dar și cu o susținere fantastică din partea fanilor. Perspectivele urmau să se schimbe – aveam un nou acționariat –, dar fără acea calificare, fără acea după-amiază pe Arcul de Triumf, probabil că astăzi nu am fi vorbit despre play-off, despre titlu, despre ieșirea din insolvență sau despre 40.000 de „câini” pe Arena Națională.
O zi care a schimbat cursul istoriei noastre.
Dinamo: Oncescu – Moura, Giafer, Patriche, Amzăr – Larrucea, Iglesias, N. Roșu – I.Roșu, A. Bani, I.Borcea
Rezerve: Dujmovic, Bena, Demici, Țîră, D. Irimia, Pop, Delciu, Florescu, Ghezali
Antrenor: Ovidiu Burcă