Vești imense oferite de Andrei Nicolescu thumbnail

Vești imense oferite de Andrei Nicolescu

Afișări 374

Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, și-a exprimat satisfacția față de calificarea echipei bucureștene în play-off-ul Superligii.

Nicolescu a făcut un anunț important după victoria cu UTA, scor 2-0, în ultima etapă a sezonului regular. El a afirmat că există șanse ca Dinamo să iasă din insolvență în acest sezon, ceea ce i-ar permite să participe în cupele europene în ediția 2026-2027.

Singurul obstacol rămas în calea ieșirii din insolvență este procesul cu Vasile Șiman, fostul patron al Sportului Studențesc, care solicită în instanță un milion de euro pentru nerespectarea clauzei lui Ionuț Șerban.

„Fericit, normal. Ne-am făcut calcule să fim în play-off. A fost bine, am avut multe momente bune, în care am demonstrat că avem un spirit de echipă. Ne-a ajutat să fim aici.

Noi toți ne dorim să câștigăm fiecare meci în play-off, garantez. Vrem și titlul. Vrem că câștigăm cât mai mult. Dar nu facem un obiectiv care să pună presiune pe noi, între suporteri. Știm cât a trebuit să creștem anul acesta, știm cât trebuie anul viitor.

Datorită coeziunii din echipă putem să ne gândim la lucruri mari, dar nu facem o tragedie dacă nu suntem foarte, foarte, bine în acest play-off. Și după 4 etape dacă jucăm bine și câștigăm, noi o să ne gândim. Cine nu vrea să ajungă cât mai sus? Doar că nu punem presiune artificială pe noi.

Vrem să jucăm un fotbal frumos, cu relaxarea dată de calificarea în play-off. Nu abandonăm lupta, chiar dacă totul va fi un bonus de acum. Nu punem presiune pe rezultat. Dar vrem să câștigăm fiecare meci.

Ar fi o revenire la normalitate sau într-o zonă unde trebuie să fie Dinamo. Pentru noi, e o chestiune la care trebuie să tindem și la care să ajungem, într-un proces normal”, a declarat Andrei Nicolescu, la Digi Sport 1.

Despre ieșirea din insolvență

„Avem șanse foarte bune să ne rezolvăm problema și să ieșim din insolvență. Cum am spus ceva anul trecut și s-au întâmplat lucrurile anul acesta, așa spun și acum.

Cu Selmani nu se știe, el joacă fotbal și dă totul pentru Dinamo. Vom vedea. Suntem într-un moment în care lucrurile se întâmplă așa. Nu e un dezastru la Dinamo.

Eu vreau pe locul 1, nu am cum să spun altceva. Știu că s-a transmis frenezia că Dinamo nu are bancă. Uite că Dinamo a intrat la două puncte de lider în play-off. Să apreciem jucătorii aceștia. Toți și-au făcut treaba și merită să fie aici. Perica a fost acolo unde trebuia să fie. Sunt sigur că va înscrie. Și Milanov a avut singur cu poarta goală, dar s-a întâmplat.

Cîrjan știa că nu trebuie să ia galben, nu cred că a vrut, a încercat să se ferească, dar nu a mai apucat. Va fi un play-off echilibrat și cred că se va câștiga titlul cu cel mai mic punctaj. Noi trebuie să construim aici, obiectivele de sezonul viitor sunt mai mari ca acum. Trebuie să construim pentru a juca mai bine.

Există șansa să ieșim din insolvență. Cu CFR mă aștept să ne luăm revanșa, noi mergem să câștigăm.”, a mai declarat Nicolescu.

Citește și:

Ce sărbătorim, de fapt, pe 8 martie, Ziua Femeii sau Ziua Mamei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *