Written by „Dinamo are cel mai bun antrenor” sau „Dinamo joacă cel mai frumos fotbal” sunt frazele pe care le-am auzit cel mai des rostite de către analiști și/sau moderatori pe la emisiunile sportive de anul acesta. Cu toate aceste laude, însă, Dinamo se regăsește în play-off doar pe poziția a 6-a, la 4 puncte de podium și 11 de primul loc.
După un start de sezon ezitant, în care am acumulat doar 2 puncte în primele 3 etape, lucrurile au părut că încep să se așeze odată cu derby-ul împotriva FCSB-ului. Învingeam marea rivală după o lungă perioadă de secetă și porneam astfel un șir de 9 meciuri fără să pierdem, cu 6 victorii și 3 remize, care s-a sfârșit odată cu acea înfrângere total nemeritată împotriva Rapidului pe teren propriu. Însă odată cu apropierea de finalul sezonului regulat, totul a început ușor-ușor să o ia la vale.
În timp ce scriu aceste rânduri, Dinamo traversează o serie nefericită de 7 meciuri fără victorie, 5 înfrângeri și 2 rezultate de egalitate, acelea obținute în ultimele două dispute. Echipa pe care mulți o lăudau că are cel mai bun antrenor și care practică cel mai frumos fotbal pare acum incapabilă să mai câștige. Ultima victorie obținută de Dinamo în campionat a fost tocmai la mijlocul lui februarie, când învingeam pe teren propriu pe Unirea Slobozia cu 1-0.
Am făcut cu ceva vreme în urmă o analiză a cifrelor noastre adunate de-a lungul sezonului regulat. Acum, o să încerc să iau „la puricat” fiecare poziție din teren sau fiecare jucător (după caz) și să îmi exprim părerea despre ce a mers și ce nu.
Nu mă consider în niciun caz vreun expert și nu încerc să fur meseria nimănui, ci pur și simplu îmi exprim propria opinie asupra jocului lui Dinamo, bazându-mă pe ce am văzut că jucăm de-a lungul acestui sezon.
Portarii
Aceasta este probabil poziția care ne-a jucat cele mai multe feste în ultimii ani. În fiecare sezon a apărut câte o figură nouă despre care spuneam aproape instantaneu că „gata, ne-am găsit omul de bază”. Iar după câteva etape, acel om ne făcea să ne punem semne de întrebare sau, în unele cazuri, mâinile în cap. Sezonul acesta nu a fost cu nimic diferit.
După Dujmovic și Golubović, sezonul acesta l-am avut nou între buturi pe Epassy. Un portar de națională, experimentat și care a jucat la Cupa Mondială, cu care eram siguri că am dat lovitură. Nu a fost de la bun început ceva „wow”, ci un goalkeeper care apăra ce e de aparat și dădea încredere apărării. Însă după câteva prestații solide, ultima dintre ele la victoria 1-0 acasă cu U Cluj, au început să apară crăpăturile și în jocul său.
A comis o gafă imensă în partida cu Petrolul, atunci când a ieșit greșit pe o centrare și a scăpat mingea din mâini, fază ce a dus la golul egalizator al oaspeților. De atunci, prestațiile sale au fost destul de mediocre. Portarul acela care dădea siguranță echipei a dispărut ușor din peisaj și a lăsat loc unuia de duzină, cu decizii indoielnice și care a început să primească gol după gol, unele dintre ele părând ușor de evitat.
Din păcate, singura noastră alternativă la Epassy este Alexandru Rosca. Un portar tânăr, cu potențial, dar care nu pare încă pregătit pentru nivelul la care se vrea a fi Dinamo în momentul de față. Are uneori niște reflexe senzationale, fiind autorul unor parade incredibile în unele partide. Dar, de asemenea, are multe momente de precipitare, de pe urma cărora își pune în pericol echipa.
Cel mai mare defect al său este faptul că pare „lipit” de linia porții. Iese foarte rar pe centrări sau mingi lungi, iar atunci când iese, tinde să o facă cu ezitare. A rămas antologică faza din meciul de pe teren propriu cu Unirea Slobozia, atunci când nu s-a înțeles cu Boateng la o minge trimisă în adâncime, faza la finalul căreia ialomițenii au fost la o unghie de a deschide scorul.
Dacă la finalul sezonului regulat stăteam cât de cât decent între buturi, Epassy și Rosca, reușind cumulat (și împreună cu restul apărării, la unele faze) să evite încasarea a 3 goluri în primele 30 de meciuri jucate (fiind undeva la mijlocul acestui clasament), lucrurile stau foarte rău odată cu începerea play-off-ului. După ce am primit 6 goluri dintr-un xGOT (statistică ce calculează probabilitatea că un șut pe poartă să fie gol) înfruntat total de 3,04, deducem faptul că Dinamo a încasat cu 3 goluri mai mult decât ar fi trebuit în aceste 4 meciuri. La capitolul acesta stăm de departe cel mai slab dintre cele 6 echipe din play-off, înaintea noastră fiind Craiova, care a primit cu 1,57 goluri mai multe decât ar fi trebuit.
Este cu siguranță o poziție de la care fanii se așteaptă să vadă o îmbunătățire înainte de startul sezonului următor. Chiar dacă nu suntem într-o situație disperată, dacă îi compari pe ai noștri cu portari precum Gertmonas, Anestis, Aioani sau chiar și Căbuz, e clar că stăm mult mai slab. Iar câtă vreme nu avem un portar pe care să ne putem baza meci de meci, o să fie greu spre imposibil să avem pretenții la vreun loc de podium.
Fundașii dreapta
O poziție care ne-a dat multe bătăi de cap de câteva sezoane încoace, dar pe care momentan am stabilizat-o. Da, este doar stabilă, nu rezolvată. Deși titularul de drept, Sivis, are un sezon decent, mai bun decât cel anterior, diferența dintre el și colegul său de pe flancul opus, Opruț, mi se pare imensă. Maxime este un fundaș cu un mare aport ofensiv, urcă mult în atac și ajută constant mijlocașul de pe banda sa, dovada fiind cele două goluri și două pase de gol pe care le-a reușit în acest sezon.
Ce îl strică pe Sivis este faza de apărare. Deși pare puțin mai sigur pe el decât în sezonul anterior, este în continuare acel fundaș besmetic care îți dă palpitații atunci când adversarii ne atacă pe partea sa. Conform Sofascore, a încasat 4 cartonașe galbene și a comis de 2 ori greșeli de pe urma cărora echipele adverse și-au creat ocazii periculoase la poarta noastră.
Singura rezervă pe acest post (fără să-l mai pun la socoteală pe Tabuncic) este Jordan Ikoko. Francezul școlit la academia lui PSG a părut o adevărată alternativă pentru poziția de fundaș dreapta, fiind un „upgrade” imens față de Cristi Costin. A avut prestații bune în prima parte a sezonului, părând mai sigur pe apărare decât Sivis și având și el câteva contribuții pe partea ofensivă, oferind, de asemenea, 2 pase de gol. Însă odată cu trecerea timpului, evoluțiile sale au fost din ce în ce mai oscilante.
Pe lângă asta, Jordan a avut și câteva probleme medicale, lipsind din lot în câteva rânduri. După ce a absentat și de la ultimele două meciuri jucate, concluzia mea este că fie s-a accidentat din nou (lucru care nu a fost confirmat de nimeni din club până acum în mod public), fie s-a renunțat la folosirea lui în dauna lui Matteo Duțu. Oricare ar fi situația reală, aș fi surprins ca el să mai continue la Dinamo din sezonul viitor. Sper doar că, dacă se va aduce un înlocuitor, să fie un concurent veritabil pentru postul de titular și nu doar o rezervă a lui Sivis.
Deși nu este punctul nevralgic al echipei, este clar că avem loc de o îmbunătățire pe această poziție. Dacă reușim să acoperim posturile cu adevărat problematice, sper că cei din conducere să ia în calcul serios și aducerea unui fundaș dreapta superior față de ce avem în momentul de față.
Fundasii centrali
În mod paradoxal, aceasta este zona de teren unde am fost în extrem de solizi, dar în același timp și foarte descoperiți. Jucătorii de bază pe aceste poziții, Boateng și Stoinov, s-au achitat bine de sarcini, în mare parte, și au fost în multe rânduri ludați de toată lumea. Însă este bine cunoscut și faptul că pentru majoritatea sezonului nu am avut nicio alternativă reală la cei doi, singurul jucător care putea să-i înlocuiască la nevoie fiind Mărginean.
Stoinov a fost unul dintre cele mai reușite transferuri făcute de Dinamo în acest sezon. Adus pe o sumă importantă de bani în vară, tânărul israelian s-a impus rapid în primul 11 (nici nu ar fi trebuit să fie atât de greu, ținând cont că o lungă perioadă el a fost unul dintre doar doi fundași centrali pe care îi aveam). Dând dovada de un calm ieșit din comun pentru vârsta sa destul de fragedă, Nikita a fost în mod constant unul dintre cei mai lăudați jucători ai lui Dinamo din acest an competițional. E drept că evoluțiile sale au fost mai oscilante recent, dar rămâne în continuare un jucător de bază și un potențial produs de export pentru clubul nostru.
Cel puțin la fel de bun și unul dintre cei mai constanți jucători ai lui Dinamo din ultimele două sezoane este Boateng. Deși, dpdv defensiv, togolezul are cifre ușor reduse față de anul trecut, a fost în continuare un pilon important al apărării noastre. Un jucător greu de depășit în dueluri directe, puternic și cu o viteză bună, a rămas un om de bază al lui Dinamo. Și pe lângă calitățile defensive, este printre puținii fundași centrali din Superliga care se face remarcat și în atac, mai ales prin frecventele sale urcări în ofensivă din postura de libero. Boateng a reușit să marcheze de nu mai puțin de 4 ori în acest sezon, fiind la cel mai bun sezon din carieră din acest punct de vedere.
Din păcate pentru el și pentru noi, precizia sa pe faza de apărare a fost mai scăzută față de sezonul anterior. A avut câteva meciuri în care prestațiile sale au fost de-a dreptul slabe, ca de exemplu în partida pe care am tot menționat-o cu Slobozia, meciul din prima etapă cu Csikszereda și mai ales în derby-ul din a 4-a etapă cu FCSB, când a comis 2 penaltyuri. Dar, per total, s-a achitat de sarcini și a rămas un jucător extrem de important pentru Dinamo.
Problema aici este contractul lui Boateng, care stă să expire la finalul actualului sezon. Evoluțiile sale au atras, cum era de așteptat, atenția mai multor cluburi din afara, în special din zona asiatică. Dacă e să credem zvonurile apărute în presă, Kennedy are pe masă o ofertă extrem de consistentă din China și este foarte puțin probabil să mai continue la Dinamo din vară. Ar fi o pierdere foarte mare pentru noi, mai ales că îl pierdem gratis și se poate dovedi a fi un jucător extrem de greu de înlocuit.
Singura variantă de rezervă de pe bancă este în momentul acesta Matteo Duțu. Puștiul adus de la AC Milan a evoluat într-o singură partidă ca titular, în cea mai recentă înfrângere împotriva Rapidului. Deși evoluția sa a arătat promițător, și-a încununat-o într-un mod nefericit cu un cartonaș roșu încasat în prelungirile meciului. Un tânăr de perspectivă cu un fizic impresionant, sperăm că fostul „rossonero” va deveni în curând o certitudine în cadrul echipei.
Fundașii stânga
Deși am scris „fundașii”, poziția aceasta aparține cu siguranță unui singur om: Raul Opruț. Fundașul crescut în Italia, aflat poate la cel mai bun sezon din întreaga sa carieră, a fost printre cei mai buni jucători ai lui Dinamo din acest an competițional. A reușit 5 goluri, 2 pase decisive și a fost practic de netrecut în apărare. A reușit și să fure ochii lumii cu minunatele sale goluri marcate de la distanță, în partida cu Hermannstadt reușind chiar o dublă.
Aici am suferit de aceeași problemă ca la fundașii centrali: Raul nu a avut rezervă pentru majoritatea sezonului. Chiar dacă ar fi avut, însă, e foarte greu de crezut că îi putea lua cineva fața în primul 11 la felul în care a jucat. A fost printre cei mai constanți jucători din lot, având 2886 de minute jucate în acest campionat, fiind depășit doar de Cirjan, care a avut 2894. E de menționat și că ar fi fost primul dacă nu s-ar fi accidentat la ultimul meci cu CFR, când a fost scos de pe teren în minutul 70.
Alternativa pentru acel post este o necunoscută totală pentru noi. Valentin Țicu a fost adus în iarnă și a bifat până acum câteva minute de joc din postura de rezervă. Acesta venea la Dinamo după o foarte lungă absență datorată unei accidentări complicate și s-a specificat destul de clar atunci când a semnat că va fi o variantă de urgență în cazul unei absențe a lui Opruț și că se va stabili în vară dacă va mai fi păstrat sau nu.
Acesta este unul dintre puținele posturi de pe teren unde stăm cu adevărat bine și nici nu sunt probleme (cel puțin deocamdată) să rămâneți descoperiți în viitorul apropiat. Opruț a avut un sezon de vis și dacă echipa se va mai întări din vară, e clar că el va rămâne un jucător de bază. Pentru mijlocul terenului, dat fiind faptul că jucătorii pot evolua și au evoluat pe mai mult de o poziție până acum, o să-i iau pe fiecare în parte.
Eddy Gnahore
Un jucător pe care mă bucur că l-am văzut jucând pentru Dinamo și care ne-a ajutat extrem de mult, mai ales că a venit în sezonul în care abia promovasem și ne luptam să supraviețuim în prima ligă. Un mijlocaș puternic, care știe să țină de minge și care pune probleme portarilor cu ocazionalele sale șuturi de la distanță, a fost om de bază la Dinamo de la venirea sa și până în prezent.
Cu toate acestea, însă, simt că Dinamo a cam scos tot ceea ce se putea scoate de la francez și ar cam fi cazul unei schimbări pe poziția sa. Deși sună cinic când o spun așa, acesta este fotbalul. Așa cum jucătorii se gândesc la viitorul lor atunci când pleacă în străinătate pe bani mai mulți, și Dinamo trebuie să se gândească la propriul viitor când alege să „aducă sânge proaspăt”, cum spunea Andrei Nicolescu. Și cred cu tărie că dacă vrem să creștem ca echipă, trebuie o îmbunătățire aici.
Așa cum am spus, Gnahore știe să țină de minge, dar câteodată pare că se îndrăgostește prea mult de ea și uită să-i mai dea drumul, încetinind de multe ori atacurile noastre. Pe lângă asta, el este și un jucător destul de lent, iar la vârsta pe care o are (face 33 de ani anul acesta), nu va mai deveni vreodată mai rapid decât este deja.
Georgi Milanov
N-are sens sa spun prea multe aici. Georgi a venit la Dinamo în aceeași perioadă ca Gnahore și a fost un jucător important, în special în primul sezon. Dar, ajuns la vârsta de 34 de ani, este clar în descreștere și nu mai reprezintă o soluție pentru noi în acest moment. Și el, un jucător lent, a fost relativ util în acest sezon pentru cât a jucat, oferind un gol și un asist, dar este clar doar „de umplutură” în momentul de față și, în opinia mea, mai degrabă am forța un tânăr pe poziția sa decât un veteran de la care am văzut deja cât poate oferi. In mod normal, o sa se desparta de Dinamo in vara.
Cristian Mihai
Mulți oameni și-au pus speranța că Mihai se va dezvolta la Dinamo și va deveni în scurt timp jucător de bază, mai ales având în vedere jucătorii în vârstă de care e foarte posibil ca clubul să se despărțească în câteva luni. Din păcate, lucrurile nu au stat așa. Din toți mijlocașii pe care Dinamo îi are în lot în prezent, Mihai a prins cele mai puține minute de joc în acest sezon, doar 606. Unul dintre motivele pentru care a jucat atât de puțin a fost și desele accidentări cu care mijlocașul s-a confruntat în sezonul actual. Se pare că „a preluat ștafeta” de la Politic și acum este el jucătorul care stă mai mult accidentat decât apt.
Al doilea motiv pentru evoluțiile sporadice ale lui Mihai a fost forma sa, care nu a fost deloc strălucită. Deși a arătat câteva semne de speranță atunci când a debutat, evoluțiile sale au fost destul de șterse per total. Ultimul meci bun făcut de Mihai a fost împotriva lui Metaloglobus în decembrie. De atunci, toate prestațiile sale au fost slabe. Singura rază de speranță este că are încă 21 de ani și mai are timp să-și revină, mai ales că are contract pe termen lung cu Dinamo. Dar daca ne luam strict dupa ce am vazut pana acum, nu pare sa fie un transfer reusit.
Andrei Mărginean
După ce sezonul anterior a jucat, de nevoie, mai mult în apărare, iar prestațiile sale nu au fost tocmai remarcabile, Andrei s-a dezvoltat foarte mult anul acesta. A devenit cu adevărat jucător de bază la mijlocul terenului și se simte efectiv lipsa sa atunci când este indisponibil.
Este un tip cu un fizic impunător și care poate livra niște mingi lungi de excepție. Și, din fericire, este încă tânăr și sperăm că mai are loc de creștere. Deși a jucat destul de puțin, fiind mistuit de accidentări atât la startul sezonului, cât și la începutul primaverii, a arătat că este un jucător cu reale calități și așteptăm să-l revedem titular cât de curând.
Cătălin Cîrjan
Nu aveam cum să închei discuția despre mijlocași fără să-l menționez pe, probabil, cel mai important dintre ei: căpitanul nostru, Cătălin Cîrjan. Acesta a menținut standardul înalt setat încă de anul trecut și a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Dinamo și în această campanie. Cu 5 goluri și 6 pase decisive, a mai scăzut puțin din contribuția sa de la finalizare, însă a compensat cu mult mai multe asisturi față de sezonul anterior.
Deși este genul de jucător care joacă mereu la turație maximă, alergând mereu după mingi și dând tot timpul 100% pentru echipă, are și meciuri în care parcă se pierde și pare de nerecunoscut, în special în partide cu echipele mari. Este însă un băiat sufletist și ne-a intrat rapid la suflet, acceptându-l ca pe unul de-al nostru.
O decizie puțin îndoielnică, în opinia mea, este desemnarea sa ca și căpitan al echipei. Acela trebuie să fie rolul ocupat de un lider, de un fotbalist care nu e doar valoros, ci care este în stare să tragă echipa după el, să-și ridice coechipierii atunci când aceștia sunt căzuți și să fie ascultat de toți ceilalți jucători. Ori, uitându-mă la Cătălin, și spun asta cu toată dragostea, mie nu mi se pare el genul acela de fotbalist. Este sufletist, este muncitor, este serios, dar nu-l văd ca pe un lider veritabil. Este drept că la lotul pe care îl are Dinamo în momentul acesta, este greu să numesc un jucător care are stofă de căpitan. Poate Eddy sau Opruț, dar în niciun caz nu Cîrjan.
Ce lipsește la mijloc?
Nu pot să închei discuția despre linia mediană, însă fără să vorbesc și despre piesele lipsă: un închizător și un jucător box-to-box sau ofensiv. Kopic cred că și-a pus mari speranțe în Kyriakou în startul sezonului, sperând că va fi închizătorul și, de ce nu, liderul de care echipa avea nevoie. Prestațiile sale au fost sub așteptări, însă, și acesta nu a rezistat mai mult de jumătate de an la echipă.
De asemenea, am impresia că se simte și lipsa unui alt jucător cu valențe ofensive, un al doilea Cîrjan. De multe ori în acest sezon, echipele adverse au reușit cu succes să se închidă în propriul careu, iar noi nu puteam face nimic altceva decât să pasăm mingea de la stânga la dreapta fără să punem niciun pic de pericol la poarta lor. Multă lume spunea că se simte lipsa unui atacant și este adevărat, doar că și un alt jucător mai ofensiv ar fi prins bine la mijlocul terenului, cineva care să poată da acea pasă decisivă pentru un gol al victoriei. Mărginean și Gnahore sunt jucători ceva mai defensivi și, atunci când ai nevoie să fortezi victoria, e greu să o faci cu cei doi pe teren.
Alberto Soro
Cea mai mare surpriză din acest sezon este cu siguranță Soro. Dintr-un jucător de care se părea că nu mai știm cum să scăpăm, acesta a devenit peste noapte om de bază la Dinamo. A adunat 4 goluri și 3 pase decisive în acest sezon, deși a început să fie folosit de-abia la începutul lunii octombrie. Momentul în care „și-a anunțat prezența” a fost fără îndoială la meciul cu CFR Cluj din turul sezonului regulat, când a marcat golul victoriei în prelungirile partidei.
Soro este un jucător destul de atipic. Te uiți la el în timpul meciurilor și pare că nu face nimic deosebit, că este și el doar pe acolo. Însă, de nicăieri, dă o pasă neașteptată și creează o situație de gol sau ajunge chiar el la finalizare. Nu puține au fost momentele în acest sezon când mă uitam la cum jucăm în prima repriză și mă gândeam la pauză „Soro trebuie scos”, pentru ca mai apoi Soro să contribuie la un gol.
Momentan este un jucător util, care poate juca atât în bandă cât și la mijloc. Sper să continue să crească, cu toate că este aproape de vârful carierei (dacă e să ne luăm după vârsta sa, 27 de ani), și să-l vedem jucând și din sezonul următor. Este exemplul perfect de jucător care nu a renunțat, care s-a zbatut pentru șansa sa și a reușit să confirme pe ultima sută de metri.
Alexandru Musi
Dacă Soro este un exemplu de jucător care a început slab și a crescut în joc pe parcurs, Musi este exact opusul. Un tânăr promitator care a avut evoluții excelente în startul sezonului, reușind să marcheze încă de la debut, Alex ne-a exasperat cu prestațiile sale din ultimele luni. Acesta a avut un final de sezon plin, cu bune și cu rele: pe de-o parte, s-a accidentat și a ratat ultimele 6 meciuri jucate în 2025, pe de altă parte, a devenit tată, iubita sa dând naștere unei fetițe.
De la revenirea pe gazon la începutul lui 2026, însă, Musi a fost de nerecunoscut. A jucat în 16 partide în acest an și a reușit doar un asist, extrem de puțin din partea unui jucător de la care ne așteptam să fie unul dintre liderii atacului nostru în acest sezon. A fost o piesă importantă în vară atunci când l-am primit pe el și o sumă consistentă de bani la schimb pentru Dennis Politic, însă recent a fost doar o umbră a jucătorului cu care am fost obișnuiți în 2025.
Un lucru… nu știu dacă să-l numesc interesant sau dubios la Musi este faptul că, uitându-mă la el, nu mi se pare că excelează la nimic. Îl știu de când jucă contra noastră în Liga a 2-a, atunci când era împrumutat la Iași, și îl vedeam ca un jucător de viteză, cu o plecare explozivă de pe loc. Acum, pare că e și el doar pe acolo. Viteza pare că i-a dispărut, tehnica nu-l dă afară din casă, nu este jucător de forță, nu are un fizic impresionant, nu este nici jucător de execuție. Cu forma sa recentă, aduce mai mult a Ahmed Bani 2.0 și asta este destul de îngrijorător. Sper să fie doar ceva de moment și să revenim la forma cu care ne-a obișnuit în 2025, pentru că în ritmul acesta nu-i prevăd un viitor fericit la noi.
Adrian Mazilu
Cel mai răsunător transfer al nostru din acest sezon este cu siguranță cel al lui Mazilu din finalul mercato-ului din vară. Adus cu surle și trâmbițe de la Brighton, fosta perla a lui Hagi venea, însă, și cu un asterisc destul de mare deasupra sa: ultimul meci oficial pe care l-a jucat a fost în aprilie 2024. Acest lucru nu a fost luat prea în serios, însă, având în vedere potențialul imens pe care știam că îl are Adrian, iar lumea a fost inițial foarte răbdătoare cu el, de la antrenor până la suporteri.
Cu timpul, însă, răbdarea s-a disipat și au început să apară semnele de întrebare. Meciurile treceau și Mazilu tot nu arăta nimic din forma cu care i-a obișnuit pe iubitorii de fotbal cu câțiva ani în urmă. Prima șansă după șansă, însă nu părea că face niciun progres în joc. Ba mai rău, prestațiile sale erau atât de slabe încât Kopic părea că renunță să mai apeleze la serviciile sale. Nici măcar faptul că este jucător U21 nu l-a mai ajutat să prindă minute, antrenorul dinamovist preferând să se bazeze pe jucători precum Cristi Mihai sau Ianis Tarbă pentru a respecta regula.
Căderea de formă a lui Musi pare să-i mai dea ceva șanse, însă și Mazilu trebuie să înceapă să profite de ele. La ce ne-a arătat până acum, pare că transferul său a fost un eșec total. E drept că vine după o perioadă extrem de dificilă și că are nevoie de timp să-și revină în ritm, dar este enervant când te gândești că și el, la fel ca Musi, a fost adus ca jucător pe care să se bazeze serios în acest sezon și prestațiile sale au fost de-a dreptul lamentabile. Deși aici este vorba de riscul asumat de club, punându-și atâtea speranțe într-un jucător cu un istoric medical atât de complicat.
Danny Armstrong
Armstrong este unul dintre jucătorii mei favoriți din actualul lot al lui Dinamo. Este tipul de jucător care e precum un ghimpe în coasta echipelor adverse. Mereu aleargă, mereu presează și, cel mai important, reușește mereu să-și enerveze adversarii, scotând de multe ori eliminări sau lovituri de la 11 m. Deși stilul său „old school” britanic pare că nu se prea potrivește cu filosofia de joc implementată de Kopic, Danny a fost unul dintre jucătorii cu cele mai multe realizări din acest sezon, reușind 6 goluri și 4 pase decisive. E drept, însă, că 3 din acele goluri au fost marcate într-un singur meci, cu FCSB.
Deși era titular de drept în startul campaniei, acesta a fost ușor-ușor înlocuit în primul 11 odată cu ascensiunea lui Soro și mutarea în bandă a lui Karamoko. Situația sa nu este ajutată nici de faptul că în zonă ofensivă activează, de obicei, jucătorul U21, astfel că locul său este cedat de multe ori și de nevoie lui Musi, Mazilu sau Tarbă.
Armstrong este foarte bun la centrări și este executantul de drept al loviturilor de la 11 m. Deși când îl vezi jucând nu ai zice că este nimic deosebit la el, eu apreciez foarte mult jucătorii precum el sau Selmani care „haituiesc” constant echipele adverse cu presingul lor energic. E drept, însă, că dacă tinerii fotbaliști care joacă sau pot juca pe poziția sa s-ar ridica la adevăratul lor potențial, Danny nu ar fi mai mult decât un jucător de rezervă la Dinamo, la cum arată lucrurile în momentul de față. Depinde doar de el dacă își va putea păstra locul în primul 11, dar eu unul sper să-l avem în continuare și din sezonul următor.
Mamoudou Karamoko
Karamoko a fost un jucător destul de fluctuant pe parcursul acestui sezon. În unele meciuri părea că nu-și găsește locul pe teren, plimbându-se peste tot și nereușind să facă nimic, iar în altele părea că echipa nu joacă nimic fără el. A fost tot timpul un om al extremelor: fie juca foarte bine, fie era slab. Rareori îl vedeam având prestații medii, cel puțin din câte îmi amintesc acum.
Multă vreme a fost folosit ca vârf de atac, poziția pentru care a fost adus să o ocupe. Cu timpul, însă, acesta a demonstrat că dă un randament mult mai bun atunci când este folosit în banda stângă, iar cam aceea a fost zona în care l-a folosit Kopic în ultima vreme. Deși este un jucător înalt, el este cam singurul din tot lotul care își asumă duelurile unu la unu și încearcă în mod constant să dribleze jucătorii adverși, în timp ce cei mai „pitici” caută mereu pasele.
Deși este un jucător plăcut ochiului și care a demonstrat o tehnică destul de bună, are și un defect: ratează cu seninățe ocazii importante. N-au fost puține momentele din acest sezon când Karamoko ajungea în poziție ideală de finalizare, dar nu doar că nu înscria, ci rata complet poarta. Probabil că acesta este unul dintre motivele principale pentru care nu a rămas într-un campionat mai puternic și a venit pe gratis la Dinamo. În afară de asta, pare și el un jucător destul de predispus la accidentări, absentând destul de mult pe parcursul acestei campanii.
Mamoudou este un jucător important în angrenajul echipei și este greu de imaginat primul 11 fără el în acest moment. Este și unul dintre golgeterii echipei, fiind la egalitate cu Armstrong, cu câte 6 goluri fiecare. Putem doar să ne imaginăm cum ar arăta atacul lui Dinamo cu un Karamoko aflat în formă actuală și cu niște coechipieri cât de cât competenți alături de el. Și că tot am adus în discuție competența, e timpul să vorbim despre elefantul din cameră.
Atacantul…sau lipsa lui
Încă de la plecarea lui Selmani din vară se știa că avem nevoie de un atacant. Pe atunci încă îl mai aveam pe Perica, care a arătat semne îmbucurătoare în sezonul anterior, dar era clar că ne trebuie o rezervă. A fost adus Karamoko și s-a crezut că vom merge cu aceștia la luptă. Din păcate, sezonul a început și ne-am lovit de realitate.
Perica s-a accidentat și Karamoko nu dădea randament în centrul atacului. Iar singura alternativă era Alex Pop, de care ne cam lămuriseram cu toții din anul anterior. S-a sperat că odată cu revenirea lui Stipe, lucrurile se vor îmbunătăți, numai că accidentarea s-a dovedit a fi mai problematică decât s-a crezut inițial, iar atunci când a revenit, n-a mai fost același Perica. Deși avea în continuare simțul său de atacant și știa cum să se demarce, abilitatea sa de a da la poartă părea că a dispărut complet, ratând câteva situații colosale. Cea mai memorabilă fiind fără îndoială cea din partida cu Botoșani, când a scăpat singur spre poarta adversă și a trimis în portar.
S-a sperat că în iarnă va fi adus atacantul acela mult visat și că lucrurile se vor regla. Perica a plecat, s-a tot încercat insistent cu transferul lui Blănuță (aceeași pistă încercată și în vară), însă transferul său nu a fost posibil. În cele din urmă, au mers pe soluția George Pușcaș. Un atacant de rasă, fost titular al echipei naționale, însă cu aceeași problemă ca și Mazilu: nu mai jucase de mult din cauza problemelor medicale. Deși pe hârtie era un transfer răsunător, în practică a fost adus un jucător pe care nu-l puteam folosi pe un post de care aveam nevoie urgentă de întăriri.
Aceasta a fost o decizie care ne-a afectat foarte mult în 2026. Deși am început bine anul cu 5 victorii și 2 egaluri, forma noastră recentă a fost dezastruoasă. Cum am spus și mai devreme, n-am mai câștigat în campionat de la mijlocul lui februarie, iar motivul principal pentru acest bilanț este forma slabă a jucătorilor din atac. Am încercat ba cu Pop, ba cu Soro, vârf fals, însă nicio variantă nu a produs rezultatele scontate. Dacă mai adăugăm aici și forma slabă pe care o traversează cam toți atacanții noștri de bandă în această perioadă, ajungem la cele 5 înfrângeri și 2 egaluri obținute în ultimele 7 meciuri.
Greșelile făcute în alcătuirea lotului
Deși am fost unul dintre cei care au lăudat transferurile făcute, fiind fan al jucătorilor precum Armstrong, Stoinov sau Karamoko, a fost și o problemă fundamentală de abordare, în opinia mea. Deși este important să îți faci planul pe termen lung, atunci când te gândești doar la viitor și neglijezi prezentul, nu o să ai parte de rezultate în viitorul apropiat.
Am adus foarte mulți jucători despre care s-a crezut că „o să ne ajute cândva”. Pe lângă cei precum Bărbulescu sau Soare, care au fost „shots in the dark”, vorba englezului, jucători aduși care POATE cândva o ieși fotbaliști din ei, au fost transferați foarte mulți jucători cu potențial sau care nu puteau juca imediat din cauza problemelor medicale.
Stoinov, Musi, Mazilu, Tarbă, Duțu, Mihai — toți au fost aduși sezonul acesta. Și în afară de Stoinov, niciunul dintre ceilalți nu este titular de bază în acest moment. Dinamo este echipa cu cea mai mică medie de vârstă a jucătorilor din Superliga. Și deși este bine că ai atâtea alternative pentru regula U21, atunci când vrei ca acești copii să fie jucători de bază, s-ar putea să ai o problemă.
De asemenea, ne uităm și la cineva precum Pușcaș. Un atacant la care, în urmă cu câțiva ani, puteam doar să visăm să-l vedem jucând pentru Dinamo. Din păcate, a venit într-unul dintre cele mai nepotrivite momente, când nu mai jucase de peste o jumătate de an. Și înțeleg să vezi un jucător de un asemenea calibru, să te înțelegi cu el și să-l aduci în speranța că într-o bună zi o să joace și la tine așa cum a făcut-o în altă parte.
ÎNSĂ, nu poți să faci asta cu un jucător pe un post deficitar. Problema atacantului la Dinamo nu este de ieri de azi; o avem încă din startul sezonului. Iar când ai o așa problemă și tu încerci să o rezolvi cu un jucător care va fi apt să joace peste o lună și jumătate, ai comis o eroare imensă. Mai adaugi aici și transferuri nereușite, cum au fost Kyriakou sau Ikoko și iată rezultatul!
În momentul de față, ne confruntăm cu realitatea pe care ne-am construit-o singuri. Aici am ajuns depinzând de jucători tineri, fără experiență sau de jucători care erau departe de a fi apti de joc în momentul în care au semnat cu Dinamo. Acum doar culegem roadele a ceea ce am semănat în vară și iarnă.
Un alt aspect, nu știu cât de relevant, este faptul că Dinamo nu prea are individualități, ci un joc de echipă foarte bun. Iar în momentul în care unul sau doi jucători și-au ieșit din formă, toți ceilalți „au căzut” împreună cu ei. De câte ori mă uitam la meciurile în care nu reușeam să marcăm, mă gândeam cât ne lipsește un jucător care să facă diferența, cu tehnică, cu ruperi de ritm, care să scoată din joc 2 oameni și apoi să dea un șut sau o pasă decisivă. Nu prea pare că avem așa ceva în momentul de față.
Noi functionam ca o masina. Iar atunci când o piesă, respectiv unul dintre jucători, se blochează, rând pe rând încep să se blocheze și celelalte piese. Asta nu este în niciun caz un reproș, pentru că ne bucurăm cu toții de jocul de echipă pe care îl practicăm. Doar că, dacă teoria mea idioată are vreun semință de adevăr, asta ar putea explica de ce se pare că toți jucătorii din atacul nostru traversează o formă extrem de slabă simultan.
In orice caz, drumul inca nu s-a incheiat. Mai sunt meciuri importante de jucat, atât în cupă, cât și în campionat. Putem doar să sperăm că băieții își vor reveni la timp și că vom începe să adunăm din nou victorii.
Hai Dinamo!