Concluziile lui Kopic după prima victorie din play-off thumbnail

Concluziile lui Kopic după prima victorie din play-off

Dinamo a reușit să obțină un succes important, într-un meci în care a controlat mare parte din joc, dar a avut nevoie de mai multă energie în repriza secundă pentru a sparge organizarea defensivă a celor de la Universitatea Cluj.

După o primă repriză în care „câinii” au avut posesia și inițiativa, fără însă a găsi soluții în ultimii metri, schimbările făcute de Zeljko Kopic au adus un plus de dinamism și agresivitate ofensivă. Intrările de pe bancă au schimbat ritmul partidei, iar Dinamo a devenit mai periculoasă, reușind în cele din urmă să concretizeze dominarea.

La finalul partidei, antrenorul lui Dinamo a evidențiat atât atitudinea echipei, cât și impactul jucătorilor intrați pe parcurs, subliniind că victoria este pe deplin meritată.

Kopic: „Am meritat victoria, sunt mândru de jucători”

„Am meritat, am fost echipa mai bună, ambiția noastră a fost să dominăm meciul, să ne creăm ocazii. În prima repriză am avut posesia, am dominat, dar a fost prea puțin, U Cluj a fost foarte organizată defensiv, nu am găsit calea spre gol, nu am găsit spații.

A trebuit să fac anumite schimbări, să avem mai multă energie, să încercăm să presăm mai mult, să fim mai periculoși decât ei.

Cei de pe bancă au intrat foarte bine, echipa a dat totul pe teren, sunt mândru de jucători în această seară. Astăzi am înscris, la Cluj cu CFR am avut ocazii mai mari decât astăzi. Ăsta e fotbalul, de fiecare dată când analizăm meciurile o facem fără emoții, vedem ce e bine și ce poate fi îmbunătățit.

Am jucat bine. E un plus de încredere pentru echipă, dar și în această săptămână atmosfera a fost bună. Asta am vorbit tot sezonul, cât de important este să avem competiție pe fiecare poziție în echipă.

Jucătorii au intrat pe teren să lupte, au calitate. Am ratat câteva puncte în această perioadă, dar suntem aici, sunt 3 puncte importante pentru noi.

Despre Karamoko, e foarte greu să spun ce s-a întâmplat în seara asta, trebuie să vedem, săptămâna aceasta a fost ok, toți parametrii normali la antrenamente, a fost sub control, poate din cauza terenului, trebuie să văd mâine cum e.

Sper că nu e ceva serios, dar de la începutul meciului nu l-am simțit cu full energie și intensitate. Trebuie să văd mâine și am mai multe informații”, a declarat Zeljko Kopic, la Prima Sport.

Lasă un răspuns