Etapa cu numărul 4 s-a încheiat aseară, odată cu duelul dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, derby-ul rundei programate în preajma sărbătorilor de Paște.
O etapă cu adevărat interesantă, în care am avut parte de dueluri cu miză europeană, dar și cu miză la titlu. Meciul de aseară a avut un deznodământ puțin anticipat de oamenii de fotbal: o victorie categorică a celor de la U Cluj, care și-au umilit adversarul, Universitatea Craiova, cu 4-0, într-un meci în care oltenii au evoluat majoritatea timpului în inferioritate numerică.
Un succes care îi poziționează excelent pe clujeni în lupta pentru titlu, un scenariu greu de imaginat în urmă cu ceva timp, când „șepcile roșii” nici măcar nu știau dacă vor prinde play-off-ul. Acum, după patru victorii consecutive în play-off, Universitatea Cluj ocupă prima poziție, cu trei puncte peste Craiova, care are două victorii și două înfrângeri în patru etape.
Ieri s-a disputat și meciul dintre Rapid și FC Argeș, încheiat la egalitate, 0-0. Un joc chinuitor de privit, cu foarte puține ocazii de poartă, care confirmă faptul că giuleștenii nu au șanse reale la titlu în acest sezon. Diferența este de 7 puncte față de Universitatea Cluj, dar, dincolo de cifre, se simte și o diferență clară de nivel de joc în favoarea liderului.
FC Argeș continuă să încurce calculele multor echipe. Piteștenii au acumulat 5 puncte în play-off și arată că nu sunt deloc o prezență pasageră în această fază a competiției.
Dinamo a plecat cu un punct din Gruia, după un meci frustrant, iar acum realizăm cât de importante ar fi fost cele două puncte în plus, pe care le meritam cu prisosință. Avem 28 de puncte, suntem pe ultimul loc în play-off, la patru puncte de FC Argeș, la cinci de CFR și la șase de Rapid, însă lupta rămâne deschisă.
Rezultate – Etapa 4 Play-off SuperLiga
Duminică, 12 aprilie 2026, 21:00
CFR Cluj – Dinamo București 1-1
Luni, 13 aprilie 2026, 18:30
Rapid – FC Argeș 0-0
Luni, 13 aprilie 2026, 21:30
Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 4-0
Clasament Play-off după Etapa 4
- Universitatea Cluj – 39 puncte (golaveraj 9-2)
- Universitatea Craiova – 36 puncte (3-5)
- Rapid – 32 puncte (4-5)
- CFR Cluj – 31 puncte (3-5)
- FC Argeș – 30 puncte (2-2)
- Dinamo București – 28 puncte (4-6)
