Mesajul lui Andrei NIcolescu dupa erorile de arbitraj! Ce a spus despre Costreie thumbnail

Mesajul lui Andrei NIcolescu dupa erorile de arbitraj! Ce a spus despre Costreie

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a vorbit despre erorile majore de arbitraj comise împotriva echipei în meciul cu Universitatea Cluj.

Două momente-cheie au fost judecate în defavoarea noastră: faultul din careu asupra lui Musi și intervenția asupra lui Armstrong, la faza din care „U” Cluj a marcat pentru 2-1. Nicolescu a comentat atât calitatea arbitrajului, cât și rolul lui Sorin Costreie, aflat în prim-plan în multe dintre aceste situații.

„Mă refer la faptul că am început să avem arbitraje ale domnilor arbitri de centru, și în special ale asistenților, foarte bune, cu decizii foarte bune, și a început să scadă foarte mult calitatea în cabina VAR. Acolo unde ai capacitatea de vedea reluări, unghiuri, a început să scadă calitatea.

Din perspectiva asta, felicit inițiativa Federației pentru proiectul de anul viitor în care fiecare stadion va avea șase camere suplimentare pentru unghiuri, pentru poziționări. Și sper din tot sufletul să înceapă să ajute VAR-ul. Dar eu nu mi-ai imaginat că domnul Costreie, despre care aud pe surse așa cumva că este FCSB-ist, poate să mai țină această luptă între FCSB și Dinamo în contextul în care oricum FCSB nu e în play-off.

Sunt două faze care, analizate la reluare, indică foarte clar: penalty la Musi și fault în atac la Armstrong la golul lor. Cel puțin fault în atac este mai mult decât evident, este de manual. Nu știu ce să zic de domnul Costreie, îmi pare rău pentru dânsul, dar a greșit flagrant. Domnul Mitruți cred că, nu știu care a fost discuția între ei, dar nu îl suspectez de absolut nimic și cred că e un arbitru VAR foarte atent. Nu știu cum le-a scăpat, dar sunt două greșeli la VAR care nu trebuiau făcute”, a spus Andrei Nicolescu

,,Cum aici la fel, sunt două decizii pe care arbitrul central are toate circumstanțele să nu le poată lua exact, dar din cabina VAR nu poți să nu intervii. Și pe reluare se vede clar că îl și calcă în momentul în care îl împinge. Și atunci, din dinamica acestei faze, e clar că e penalty. Și la faza golului pe reluare se vede în detaliu cum Armstrong se pregătește să facă preluarea și vine cineva din spate direct cu cotul în spate și îl împinge și e fault clar”. 

Despre Costreie: ,,Nu știu, am auzit pe forumuri așa că este un fan FCSB înrăit și e anti-dinamovist. Și atunci zic și eu. Pentru un arbitru niciuna dintre cele două poziții nu ar trebui să fie o calitate sau un defect. Ar trebui să poată să își ascundă profesional această pasiune, că e normal până la urmă, și ar trebui să fie impecabil din perspectivă profesională, ceea ce dânsul nu a dovedit aseară, din păcate”. 

Lasă un răspuns