Oportunitatea de a deveni soluția lui Dinamo în finalul sezonului thumbnail

Oportunitatea de a deveni soluția lui Dinamo în finalul sezonului

Meciul cu Universitatea Cluj poate reprezenta încă o oportunitate pentru Alex Pop de a fi titular în avanposturi.

Atacantul adus în urmă cu mai bine de un an de la Oțelul Galați continuă să aibă un rol important în echipă, chiar dacă a fost nevoie de nu mai puțin de nouă luni pentru a marca primul său gol oficial în tricoul lui Dinamo.

Cu toate acestea, sezonul lui Pop poate fi catalogat drept unul solid: cinci goluri în toate competițiile, fiecare cu greutate reală în economia rezultatelor. Nu vorbim despre reușite de statistică, ci despre goluri care au adus puncte. A deschis seria chiar împotriva Universității Cluj, în deplasare, într-un succes cu 1-0. A egalat dramatic la Craiova, în prelungiri, pentru 2-2. A adus victoria cu Farul, tot în minutele de final. A decis calificarea în semifinalele Cupei, cu Metalul Buzău. Iar în ultima etapă, la Cluj, contra CFR-ului, a punctat pentru avantajul lui Dinamo — un gol care, chiar dacă nu a adus toate cele trei puncte, a avut aceeași importanță.

În mod firesc, toate semnalele indică faptul că îl vom vedea din nou titular. Mai ales în contextul incert al situației lui George Pușcaș, care ar putea rata restul sezonului, Pop devine o soluție tot mai evidentă pentru linia ofensivă.

Este genul de jucător care își așteaptă șansa fără zgomot, dar cu onestitate și implicare totală. Fie că începe ca titular sau vine de pe bancă, oferă mereu totul. A fost criticat — uneori pe bună dreptate —, dar nu i se poate reproșa lipsa de atitudine sau de efort.

Poate că a venit momentul lui. Poate că această seară, sau duelul cu Universitatea Craiova, vor confirma că nu și-a epuizat resursele de momente decisive. Iar la final de sezon, să putem spune despre Alex Pop că a livrat exact atunci când Dinamo avea cea mai mare nevoie.

Lasă un răspuns