Comitetul Executiv al FRF a aprobat, în ședința din 16 aprilie 2026, calendarele competiționale pentru sezonul 2026-2027, atât pentru SuperLiga, cât și pentru Cupa României.
Noul sezon al SuperLigii va debuta în weekend-ul 11-12 iulie, iar pauza de iarnă va începe după etapa a 21-a, programată în 19-20 decembrie 2026.
Competiția se va relua în 16-17 ianuarie 2027, în timp ce play-off-ul și play-out-ul sunt programate să înceapă în 20-21 martie 2027. Ultima etapă din play-off, runda a 10-a, va avea loc în 29-30 mai 2027.
Supercupa României 2026 este programată pe 4 iulie, în săptămâna premergătoare startului noului sezon, urmând să se dispute pe terenul campioanei.
În ceea ce privește Cupa României Betano, competiția va începe pe 8 iulie 2026, odată cu prima etapă a fazei regionale, și se va încheia pe 12 mai 2027, când este programată finala.
Începând cu noul sezon, vor fi aplicate și modificări de regulament, astfel încât fiecare echipă din faza grupelor să beneficieze de cel puțin un meci pe teren propriu. Concret, echipele din Urna 1 și Urna 2 vor disputa între ele câte un joc acasă și unul în deplasare.
Totodată, ordinea etapelor va fi stabilită separat pentru fiecare grupă, cu scopul de a asigura în fiecare rundă cel puțin un duel între două formații din Urna 1.
Calendarul Cupei României Betano, sezonul 2026-2027:
Faza regională
Grupe: 8 / 11 / 15 iulie 2026
Finale: 18 iulie 2026
Faza națională
Turul I: 29 iulie 2026
Turul II: 5 august 2026
Turul III: 12 august 2026
Play-off: 19 august 2026
Faza grupelor – etapa 1: 2 septembrie 2026
Faza grupelor – etapa 2: 28 octombrie 2026
Faza grupelor – etapa 3: 2 decembrie 2026
Sferturi de finală: 3 martie 2027
Semifinale: 21 aprilie 2027
Finala: 12 mai 2027
