Sistemul finalului de sezon?! thumbnail

Sistemul finalului de sezon?!

Zeljko Kopic a operat o schimbare importantă în meciul cu Rapid, de pe teren propriu, din etapa a 6-a a play-off-ului.

De altfel, aceasta a fost o continuare a ceea ce s-a întâmplat în partea a doua a meciului cu Universitatea Craiova, de pe Arena Națională, când antrenorul lui Dinamo a trecut la un sistem cu trei fundași centrali, cu Matteo Duțu în apărare, alături de Kennedy Boateng și Nikita Stoinov.

Un sistem care a fost foarte aproape să aducă calificarea în finala Cupei României, dar care a funcționat excelent și în meciul cu Rapid, timp de aproximativ 60 de minute, până când Duțu a fost înlocuit cu Alex Musi. Ținând cont de configurația actuală a lotului, este posibil ca acesta să fie sistemul folosit pe finalul sezonului, cel puțin în anumite meciuri, precum cel cu Universitatea Craiova, în deplasare, unde Dinamo va întâlni o echipă care utilizează, la rândul ei, un sistem cu trei fundași și împotriva căreia s-a văzut că poate funcționa.

Matteo Duțu a avut o prestație solidă în partida cu Rapid și a intrat foarte bine în meci. Conform datelor furnizate de SofaScore, fundașul s-a impus în 3 din cele 4 dueluri defensive (75%), a recuperat balonul de 5 ori, dintre care o dată prin tackling, și a bifat 3 intercepții în cele 56 de minute jucate. A avut cu o intercepție mai puțin decât Boateng, dar l-a depășit pe Stoinov la acest capitol.

În ceea ce privește construcția, jucătorul format la AC Milan a înregistrat un procentaj de 76% al paselor reușite (16 din 21). Dintre fundașii centrali ai lui Dinamo, Duțu a fost cel mai precaut în progresia mingii, reușind 5 pase înainte din 9 încercări (56%), sub nivelul lui Boateng (85%) și Stoinov (68%).

Duțu este văzut drept un posibil înlocuitor pentru Kennedy Boateng, cel care, cel mai probabil, va pleca în vară, odată cu expirarea contractului. Fundașul este urmărit de mai multe echipe în această perioadă, iar șansele ca Dinamo să îi prelungească înțelegerea par, în acest moment, reduse.

Lasă un răspuns