Mesajul lui Andrei Nicolescu după schimbarea siglei! ,,Știam că reacțiile vor fi negative thumbnail

Mesajul lui Andrei Nicolescu după schimbarea siglei! ,,Știam că reacțiile vor fi negative

Schimbarea siglei nu a fost bine primită de fanii dinamoviști, care au avut numeroase critici la adresa noii sigle propuse de club.

Andrei Nicolescu a apărat proiectul, explicând că noua identitate a fost construită după un manual de brand riguros, un proces anevoios.

Nicolescu a subliniat că procesul nu a fost unul dictatorial, ci a implicat diverse segmente ale suflării dinamoviste: legendele clubului, jurnaliști sportivi, reprezentanți ai fanilor, acționari și angajați ai clubului.

„Nu a fost o nevoie pe care noi am creat-o, era evidentă la momentul la care am ajuns aici. A durat un an și câteva luni, nu este un proces de pe azi pe mâine, lansarea a fost programată minuțios în această perioadă.

Nu a fost data de astăzi, dar era în funcție de programarea meciului din weekend”, a declarat Andrei Nicolescu la emisiunea „Fotbal Show”, de la Prima Sport.

,,La acest proces au participat jurnaliști, legende, fanii lui Dinamo, cei din peluză, acționari, oameni din club, toți au participat la procesul creării și identității acestei sigle. Este un fel în care fiecare și-a exprimat opinia despre cum vede Dinamo, cum îl simt, care sunt amintirile, multe chestii care țin de un proces de rebranding corect, structurat și care a continuat cu o identitate de brand, un manual de brand, după care a continuat în ultimele 6 luni cu înregistrarea mărcii, pentru că este un proces foarte anevoios și destul de riguros.

Și, evident, a continuat ulterior cu procesul de pregătire al lansării, cu data lansării și cu restul. Știam că reacțiile vor fi negative la început, așa s-a întâmplat în toate pe care le-am studiat, ultimele culminând cu Juventus, dar ușor, ușor lumea se va așeza.

Va încerca să vadă noua identitate în context, nu pur și simplu ca o poză pe un perete alb și cred că exercițiul acesta pe care l-am făcut cu o parte dintre suporteri și legende, care au văzut înainte de toată lumea acest lucru, a fost un gest natural și de respect”, a adăugat Nicolescu.

Lasă un răspuns