Un nou transfer la Dinamo thumbnail

Un nou transfer la Dinamo

Afișări 664

Dinamo a mai bifat un nou transfer, al treilea din această vară. ”Câinii” au rezolvat transferul lui Răzvan Radu (20 de ani), fundaș stânga venit de la divizionara secundă Metalul Buzău. Acesta a intrat deja sub comanda lui Nuno Campos și va face parte din efectivul deplasat în Polonia pentru cantonamentul de vară.

Bucureștean, Radu a făcut parte din Academia rivalei FCSB, pentru ca în 2024 să fie trimis la Metalul Buzău. A petrecut primul sezon acolo sub formă de împrumut, iar în vara lui 2025 a devenit definitiv jucător al buzoienilor.

În sezonul 2025/2026, Radu a jucat de 20 de ori în liga secundă, contribuind ofensiv cu un gol și o pasă decisivă.

Din informațiile Gazetei, el a ajuns astăzi sub comanda lui Nuno Campos, a efectuat primul antrenament alături de noii colegi, iar în această seară se va îmbarca în zborul către Polonia, acolo unde Dinamo se va pregăti pentru noua stagiune.

Poziția de fundaș stânga era descoperită după despărțirea de Valentin Țicu. Acesta fusese adus în ianuarie ca alternativă la titularul Raul Opruț, a îmbrăcat de 9 ori tricoul lui Dinamo, iar clubul a decis să nu-i prelungească contractul.

Este al treilea transfer în acest mercato după Ianis Doană și Adriano Manole.

Citește și:

Colț de Rai aproape de Întorsura Buzăului. Iazul din Vamă

Lasă un răspuns