Written by Dinamo a trecut de U Craiova cu 5-1, iar noua identitate de joc propusă de Nuno Campos începe, încet-încet, să iasă la suprafață.
Am avut oportunitatea să urmăresc echipa și pe perioada cantonamentului din Kielce, unul lung și intens, în care am putut vedea îndeaproape modul în care staff-ul tehnic a pregătit noul sezon sub comanda antrenorului portughez venit în locul lui Zeljko Kopic.
Încă de atunci vă povesteam despre implementarea unui sistem mai puțin întâlnit în fotbalul românesc: 4-2-2-2. Un model de joc care începe acum să-și arate punctele forte, mai ales din punct de vedere ofensiv.
Vedem un fotbal mult mai direct, orientat spre poarta adversă. Nu mai există acea posesie sterilă, cu zeci de pase în zona neutră și fără progres real. Dinamo încearcă să ajungă cât mai repede în fața porții adverse, prin acțiuni verticale și în viteză.
Tocmai de aceea, dacă ne uităm peste statistici, observăm lucruri care, la prima vedere, pot părea surprinzătoare. Cătălin Cîrjan încheie meciul cu doar 20 de pase, iar Danny are doar nouă pase, dintre care două se transformă în assist-uri. Sunt cifre neobișnuite pentru jucători atât de implicați în faza ofensivă, dar ele explică foarte bine filosofia de joc. Nu contează numărul paselor, ci eficiența lor.
Iar ocaziile există.
La Ploiești, deși prestația echipei a fost criticată de mulți suporteri, Nuno Campos avea dreptate atunci când spunea că rezultatul nu reflectă jocul. Dinamo a avut 22 de șuturi, a lovit bara de două ori, iar diferența a fost făcută de un penalty acordat eronat. Danny a avut atunci nu mai putin de 19 centrări.
Împotriva Craiovei, aceeași idee de joc a produs cinci goluri și încă alte câteva ocazii importante.
Am fost mult mai eficienți? Categoric.
Rata de conversie a fost una excelentă și, probabil, greu de repetat pe parcursul întregului sezon. Dacă s-ar întâmpla asta etapă de etapă, putem începe deja să gravăm medaliile de campioni.
Însă ceea ce contează este altceva.
Se vede un apetit ofensiv. Se vede dorința de a merge spre poarta adversă încă din primele minute. Nu mai există acea perioadă de acomodare în care echipa își „testează” adversarul. Dinamo încearcă să lovească imediat.
Am deschis rapid scorul cu Farul. Am făcut același lucru împotriva Craiovei. Cu Petrolul puteam avea exact același scenariu dacă eram puțin mai inspirați și mai norocoși în fața porții.
Desigur, un astfel de sistem vine și cu riscuri.
Fotbalul nu îți oferă perfecțiunea. Rareori poți avea simultan cea mai solidă apărare și cel mai spectaculos atac. De cele mai multe ori trebuie să alegi între echilibru și asumare.
Se pare că Dinamo a ales, de această dată, varianta ofensivă. O alegere care amintește, într-o anumită măsură, de echipele lui Ioan Andone. Da, adversarii își vor crea ocazii. Este firesc.
În acest sistem nu există varianta în care urcă doar unul dintre fundașii laterali. Ambii trebuie să participe permanent la construcție pentru a crea superioritate numerică și pentru a destabiliza defensiva adversă. Mingea trebuie mutată rapid dintr-o parte în alta, iar acest lucru presupune asumarea unor spații lăsate în spate.
Este prețul pe care îl plătești atunci când alegi să ataci.
Personal, prefer acest tip de fotbal. Îl prefer unui joc precaut, lipsit de inițiativă și construit exclusiv pentru a nu pierde.
Și așa avem un campionat care, din punct de vedere al calității, este departe de ceea ce vedem în fotbalul occidental. Tocmai de aceea mă bucur să văd o echipă care încearcă să facă diferența prin curaj și prin asumare.
Sigur, mai sunt multe lucruri de pus la punct. Mecanismele nu sunt încă perfecte, iar sistemul are nevoie de timp pentru a ajunge la maturitate.
Dar direcția pare una clară.
Iar dacă aceasta este identitatea pe care Nuno Campos vrea să o construiască la Dinamo, atunci cred că merită răbdare.