Construim după victorie, nu ne oprim la ea thumbnail

Construim după victorie, nu ne oprim la ea

Dinamo a obținut o victorie entuziasmantă în fața Universității Craiova, iar nivelul speranței a crescut considerabil în rândul suporterilor dinamoviști.

Un succes obținut în maniera în care a fost câștigat acest meci nu putea fi trecut la capitolul „diverse”. Până la urmă, am învins categoric campioana, iar jocul echipei a oferit multe motive de optimism: apetitul ofensiv, viteza cu care am construit acțiunile, numărul mare de ocazii create și impresia că există, în sfârșit, o identitate de joc.

Totuși, un singur meci nu poate schimba complet percepția asupra echipei și mă bucur să văd că mesajul clubului rămâne același.

Chiar și după această victorie, Dinamo continuă să caute întăriri. Nu suntem in versiunea finală si nu s-a schimbat nimic din acest punct de vedere și asta este, în opinia mea, cea mai bună veste. S-a confirmat ceea ce speram: că Dinamo vrea în continuare să aducă jucători, să întărească lotul și să construiască o echipă capabilă să se bată cu adevărat pentru locurile 1-3.

Un astfel de obiectiv nu trebuie doar declarat, ci susținut prin decizii concrete. Trebuie să învățăm din greșelile trecutului, când ne-am mulțumit cu puțin sau când a existat o stare de autosuficiență care, cred eu, ne-a costat o clasare și mai bună în campionat.

Acum trebuie construit un lot puternic, echilibrat în toate compartimentele, în care să nu existe minusuri evidente, ci doar fluctuații de formă, absolut normale, mai ales într-un început de sezon.

Dinamo mai are nevoie de un fundaș central, pentru a avea suficiente opțiuni în defensivă. Sunt necesari încă doi mijlocași centrali, pentru a aduce mai multă valoare și concurență în zona care, de multe ori, face diferența dintre o echipă de play-off și una care luptă pentru podium. Iar un atacant cu instinct de gol poate schimba semnificativ nivelul ofensiv al echipei.

Eu îl trec și pe Pușcaș la capitolul „transferuri”. Dacă va reveni la capacitate maximă și va deveni marcatorul pe care îl așteptăm de atâția ani, impactul lui poate fi comparabil cu cel al unei achiziții importante.

Eu cred că la Dinamo se construiește ceva frumos. Cred în sistemul propus de Nuno Campos și mă bucur că antrenorului i se oferă, treptat, armele de care are nevoie. Iar cu cât acestea vor veni mai repede, cu atât șansele ca Dinamo să își atingă obiectivul vor fi mai mari.

Ultima actualizare: iulie 28, 2026

Lasă un răspuns