Written by În galeria marilor nume din anii de pionierat ai lui Dinamo există figuri care par desprinse din romanele de aventuri ale Bucureștiului interbelic și postbelic. Într-o vreme în care fotbalul se juca în ghete grele din piele, pe stadioane unde mirosul de pământ reavăn și iarbă proaspăt tăiată se amesteca cu fumul țigărilor din tribune, flancul stâng al alb-roșiilor era stăpânit de o adevărată forță a naturii. Ion Suru nu a fost doar o extremă stângă de o viteză uluitoare, ci motorul silențios și neobosit al echipei care avea să aducă primul titlu de campioană în vitrina lui Dinamo.
Născut la Turda, pe 20 octombrie 1927, Suru a adus în jocul său dârzenia specifică fotbaliștilor ardeleni, îmbinată cu rafinamentul tehnic al unei aripi autentice. A adunat 143 de meciuri și 36 de goluri în tricoul lui Dinamo, într-o epocă în care extremele aveau rolul dificil de a străbate neobosit flancurile și de a centra cu precizie. De la golurile din derby-urile cu CCA până la prima reușită a unui dinamovist pe teren străin în Cupa Campionilor Europeni, povestea lui Ion Suru este, înainte de toate, povestea unui zbor neobosit pe linia de tușă.
Ion Suru a început fotbalul după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1947, la CFR Turda. A trecut apoi pe la Dermata Cluj și CFR Cluj, unde a debutat în Divizia A în primăvara anului 1949. Calitățile sale fizice remarcabile – sprintul exploziv și capacitatea de a centra cu precizie din alergare – l-au adus în Capitală, mai întâi la Locomotiva București, iar din 1951, definitiv, la Dinamo.
Impactul său în alb-roșu a fost imediat. Chiar în primul sezon a stabilit un record personal de 10 goluri, între care și o reușită spectaculoasă în victoria istorică cu 6-2 împotriva marii rivale CCA București. Sub conducerea lui Angelo Niculescu, extrema stângă a devenit una dintre piesele indispensabile ale echipei.
După dezamăgirea finalei Cupei României pierdute în 1954 în fața formației Metalul Reșița, meci în care Suru a fost integralist, a venit și momentul răsplății. În 1955, Ion Suru a fost unul dintre artizanii primului titlu de campioană din istoria lui Dinamo, evoluând în 22 de partide și marcând șapte goluri importante în acea campanie de aur. Pentru suporteri, fiecare accelerare a sa pe flancul stâng era promisiunea unei faze periculoase.
Istoricul gol de pe Ali Sami Yen
Numele lui Ion Suru ocupă un loc aparte și în istoria europeană a clubului. El s-a aflat în echipa trimisă de Angelo Niculescu pe teren în prima partidă europeană disputată vreodată de o formație din România, victoria cu 3-1 împotriva lui Galatasaray, pe 26 august 1956, în Cupa Campionilor Europeni.
Momentul său de glorie s-a consumat însă în returul disputat la Istanbul, pe 30 septembrie 1956. În atmosfera incendiară de pe stadionul Ali Sami Yen, Dinamo a fost pusă sub presiune de formația turcă. Suru a profitat de o breșă în defensiva gazdelor și a înscris golul de 1-2. Deși partida a fost pierdută, reușita sa a contribuit la calificarea istorică a lui Dinamo în faza următoare, scor general 4-3, și l-a transformat în primul dinamovist care a marcat într-un meci european disputat în deplasare. A evoluat apoi în toate cele patru partide ale acelei prime campanii continentale, inclusiv în dubla cu CDNA Sofia.
Olimpiada de la Helsinki
Valoarea lui Ion Suru s-a impus rapid și la echipa națională a României, pentru care a strâns 12 selecții și a marcat trei goluri între 1950 și 1955. Debutul său sub tricolor a avut loc pe 8 octombrie 1950, într-un amical câștigat cu 6-0 împotriva Albaniei, meci în care extrema lui Dinamo a închis tabela printr-o execuție spectaculoasă.
Momentul de referință al carierei sale internaționale a fost participarea la Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952. România a avut ghinionul să întâlnească încă din primul tur cea mai puternică echipă a momentului, celebra „Echipă de Aur” a Ungariei, viitoarea vicecampioană mondială din 1954, cu Puskás, Kocsis și Hidegkuti în prim-plan.
Într-un meci extrem de intens, disputat la Turku, România a cedat cu 1-2 în fața echipei care avea să cucerească aurul olimpic. Singurul gol al tricolorilor a fost înscris chiar de Ion Suru, care a reușit să învingă una dintre cele mai solide defensive ale vremii, demonstrând că viteza și curajul său nu țineau cont de numele adversarului.
Ion Suru și-a încheiat cariera în Divizia A pe 10 mai 1959, după un meci cu CCA, lăsând în urmă un parcurs impresionant: 174 de meciuri și 37 de goluri în primul eșalon. În palmaresul său figurează și Cupa României din sezonul 1958-1959, chiar dacă tehnicianul Iuliu Baratky nu l-a folosit în finala câștigată cu 4-0 împotriva celor de la CSM Baia Mare.
S-a stins din viață mult prea devreme, pe 25 mai 1979, la doar 51 de ani, lăsând în urmă amintirea unui fotbalist care transforma fiecare cursă pe flancul stâng într-un spectacol.
Astăzi, când un nou sezon bate la ușă, iar fotbalul modern este dominat de statistici, posesie și mecanisme tactice tot mai sofisticate, povestea lui Ion Suru ne amintește de frumusețea simplă și romantică a jocului de altădată. A fost omul care a deschis drumul, aripa care a purtat primul titlu din istoria lui Dinamo pe aripi de vânt.