Dinamo întâlnește Universitatea Craiova într-un meci în care vrem să vedem ambiția „câinilor” de a demonstra că startul fals de la Ploiești a fost doar un accident.
Alaa Bellarouch – D. Irimia, Pascual, Stoinov, Oprut- Soro, Marginea, Cirjan, Armstrong – Pop, Musi este primul 11 trimis de Nuno Campos pentru acest meci.
Rezervele echipei noastre- Rosca, Benavides, Opris, Dutu, Radu, Mihai, Udosen, Irimia, Mazilu, Tarba, Hintsa, Karamoko.
O singură schimbare a făcut Nuno Campos față de meciul de la Ploiești. David Irimia i-a luat locul lui Maxime Sivis, cel care a fost transferat în Rusia.
Meciul incepe sub semnul echilibrului in primele 5 minute echipe se tatoneaza reciproc, Dinamo are o prima oportunitate in minutul 7 dar David Irimia este blocat si mingea trimisa in corner.
GOOOL DINAMO! Profităm de prima fază fixă a meciului, iar după o recentrare a lui Opruț, mingea ajunge la Alberto Soro, care reușește să înscrie din interiorul careului.
Craiova are și ea o oportunitate importantă în minutul 15. Stoinov greșește și pasează în centrul terenului, oltenii recuperează rapid și îi trimit mingea lui Nsimba, însă Bellaarouch are o intervenție excelentă și păstrează avantajul lui Dinamo.
Oltenii încep să preseze și să alerge după golul egalizator, însă sistemul defensiv al lui Dinamo rezistă, iar Bellaarouch inspiră siguranță la fiecare intervenție.
O nouă ocazie pentru Universitatea Craiova apare în minutul 22, însă Bellaarouch reușește din nou să respingă mingea în corner.
GOOOOOOOOOOLLLLLLLLLL DINAMO!!! Profităm de o eroare grosolană a oltenilor în propria jumătate de teren. Danny Armstrong recuperează mingea, îi pasează simplu lui Alex Musi, iar acesta majorează scorul.
Minutul 29, iar tabela arată incredibil: Dinamo – Universitatea Craiova 2-0!
Minutul 30. David Irimia faultează din spate și este avertizat cu cartonașul galben.
Armstrong primeste si el cartonas galben in mintul 37 dupa o faza la care arbitrul a oprit jocul pt o scandare rasista.
Dinamo rezista bine, se apara grupat si Craiova nu reusesgte sa fie periculoasa, iar atunci cand reuseste sa depaseasca apararea Bellarouche pare urias in poarta.
GOOOL DINAMO! Incredibil! Alex Musi pătrunde excelent și profită de o nouă eroare a apărării Craiovei. Scorul ajunge la un neverosimil 3-0 pentru Dinamo!
Din păcate, golul este anulat după ce arbitrul semnalează un henț comis de atacantul nostru.
Penalty pentru Dinamo! Jucătorii noștri construiesc o fază foarte frumoasă, Musi scapă singur spre poartă și este faultat în careu. După consultarea VAR, István Kovács mută lovitura liberă în afara careului, însă îl elimină pe Badelj, iar Universitatea Craiova rămâne în zece oameni.
Dinamo este foarte aproape de golul de 3-0! Alex Pop preia excelent, își face o fentă scurtă și șutează puțin pe lângă poarta lui Sava.
La scurt timp, Cătălin Cîrjan ratează și el incredibil din centrul careului.
Se încheie o primă repriză pe care o putem numi, fără exagerare, aproape perfectă pentru alb-roșii.
Craiova schimba la pauza intr-o incercare disperata de a schimba soarta meciului. Este greu insa in conditiile in care oltenii evolueaza in 10 iar elevii lui Nuno Campos sunt la adapostul celor doua goluri.
Craiova revine rapid în joc după o pasă în spatele apărării noastre. Martin Pascual se apără slab și ratează intervenția, iar Stoinov reacționează târziu și se întoarce prea lent. Nsimba profită de eroare și șutează fără speranțe pentru Bellaarouch, reducând din diferență.
Dinamo – Universitatea Craiova 2-1 și avem emoții. În minutul 53, oltenii ratează o mare ocazie de a egala. Bellaarouch are o intervenție incredibilă și respinge șutul lui Etim.
Dinamo ratează și ea incredibil în minutul 55. Cîrjan ajunge o fracțiune de secundă prea târziu la minge și este devansat de Sava, iar după respingere, Armstrong șutează în blocaj.
Oltenii au o atitudine total schimbată în repriza secundă. Deși sunt în inferioritate numerică, domină jocul, iar alb-roșii încearcă să riposteze pe contraatac.
La o astfel de acțiune de contraatac, Dinamo înscrie! Golul este anulat inițial pentru ofsaid, însă după verificarea VAR decizia este schimbată, iar reușita este validată.
Dinamo se distanțează din nou la două goluri diferență, iar Alex Pop își trece numele pe lista marcatorilor pentru 3-1.
Imediat după gol, Alex Pop este înlocuit de Oliver Hintsa, iar Danny Armstrong îi lasă locul lui Tarbă.
Soro are șansa de a face 4-1, însă Sava are o intervenție foarte bună și respinge mingea în corner.
Min 74 dupa un corner executat din partea stanga oltenii fac hent in careu Kovacs fluiera si avem sansa sa ne distantam la 3 goluri diferenta.
Șut Cîrjan și GOOOOOLLLL DINAMO!!! Conducem cu 4-1, iar istoria acestui meci pare deja scrisă.
Minutul 79, David Irimia este inlocuit de noul venit Dario Benavides.
În minutul 87, Raul Opruț este înlocuit de Răzvan Radu, iar Cristian Mihai îi ia locul lui Cătălin Cîrjan.
Dinamo gestioneaza foarte bine finalul de meci, Craiova nu a mai existat dupa ce Dinamo s-a distnta la 3-1.
GOOOOOOL DINAMO!!! Martin Pascual înscrie și el după o fază fixă, iar totul devine absolut halucinant!
Dinamo – Universitatea Craiova 5-1!
Este o victorie uriașă, una pe care Dinamo poate construi și care este menită să aducă liniște în acest start de sezon. Practic, prin cele trei puncte obținute, Dinamo a reparat pasul greșit făcut la Ploiești, iar succesul categoric împotriva campioanei reprezintă o gură mare de oxigen și un important plus de încredere pentru echipă în debutul acestui sezon.
