Aseară s-a încheiat etapa a 6-a din SuperLiga și avem, într-un final, confirmarea faptului că Dinamo încheie runda pe prima treaptă a clasamentului.
Mai bine de 10 ani au trecut de la momentul în care echipa noastră s-a mai aflat într-o asemenea poziție, atât de sus în clasament. Se întâmpla în sezonul 2015/2016, când Mircea Rednic era pe banca tehnică. Acum, după victoria obținută cu Universitatea Cluj, scor 2-1, Dinamo a urcat pe prima treaptă a podiumului.
A fost o rundă interesantă, cu mai multe rezultate surprinzătoare.
Rezultatele etapei a 6-a:
- Petrolul Ploiești – Rapid București 0-2
Petrolul nu a rezistat pe teren propriu în derby-ul de tradiție cu Rapid. După dezamăgirea provocată de înfrângerea din derby-ul cu Dinamo, giuleștenii s-au impus cu 2-0 și au revenit astfel pe podium, în vreme ce Petrolul părăsește zona play-off-ului.
- UTA Arad – Corvinul Hunedoara 0-0
UTA nu a reușit nici de această dată să obțină prima victorie, iar situația lui Adi Mihalcea se complică. Cu doar trei puncte în primele șase etape, UTA se află în partea inferioară a clasamentului, departe de așteptări.
De cealaltă parte, Corvinul este foarte bine poziționată. Hunedorenii au 9 puncte înaintea meciului cu Dinamo și au bifat o singură înfrângere în primele șase etape.
- Dinamo București – Universitatea Cluj 2-1
Dinamo s-a impus cu 2-1 în derby-ul frăției cu Universitatea Cluj. Frăție în tribune, nu și pe teren, unde au sărit scântei. A fost un meci disputat, cu numeroase momente controversate, dar o victorie importantă pentru Dinamo, obținută grație reușitelor lui Danny Armstrong.
- Sepsi OSK – Farul Constanța 1-1
Sepsi și Farul și-au împărțit punctele într-un meci echilibrat, un rezultat oarecum ușor de anticipat, ținând cont de startul de sezon al celor două formații.
Farul are 9 puncte și se află aproape de zona de play-off, în vreme ce Sepsi a ajuns la cel de-al patrulea rezultat de egalitate. Covăsnenii au 7 puncte, dar o singură victorie în acest început de sezon.
- Universitatea Craiova – FC Voluntari 3-1
Craiova nu a avut mari probleme în confruntarea cu FC Voluntari. Oltenii s-au impus cu 3-1 într-o partidă în care ilfovenii au trimis primul șut pe poartă abia la golul din prelungiri, marcat din penalty.
Craiova se poate concentra acum asupra returului din Armenia.
- CFR Cluj – FCSB 1-0
Marea surpriză a etapei, cel puțin pe hârtie. O echipă a CFR-ului aflată în colaps financiar, care pierde jucători și a intrat în insolvență, dar care, din punct de vedere sportiv, nu a arătat deloc rău.
Trupa lui Șumudică a produs prima înfrângere a celor de la FCSB în actuala stagiune și a obținut trei puncte extrem de importante.
- FC Botoșani – Csikszereda 1-0
Botoșani s-a chinuit destul de mult pentru a obține primul succes din actualul sezon. A fost nevoie de o reușită a lui Dumiter din afara careului, cu largul concurs al portarului advers, pentru a învinge o formație ciucană rămasă în inferioritate numerică.
Csikszereda rămâne astfel cu un singur punct obținut după primele șase etape.
- Oțelul Galați – FC Argeș 1-0
Oțelul a învins-o pe FC Argeș în ultimul meci al etapei. Trupa lui Bogdan Andone a obținut multe puncte în acest start de sezon, chiar dacă minusurile din compartimentul ofensiv sunt evidente.
Așa cum era de așteptat, am avut parte de un meci închis, tacticizat, fără foarte multe ocazii de poartă. Oțelul continuă însă să adune puncte pe teren propriu, acolo unde este neînvinsă în ciuda unui program dificil, și ajunge la 9 puncte în clasament.
Ultima actualizare: august 25, 2026

