Mesajul lui Nuno Campos pentru fanii dinamoviști după victorie: „Suporterii sunt sufletul nostru!” thumbnail

Mesajul lui Nuno Campos pentru fanii dinamoviști după victorie: „Suporterii sunt sufletul nostru!”

Dinamo își continuă parcursul excelent în SuperLiga și a ajuns, cel puțin temporar, pe prima poziție a clasamentului. Formația pregătită de Nuno Campos are 13 puncte după primele șase etape, iar tehnicianul portughez a ținut să le dedice suporterilor succesul obținut în fața Universității Cluj.

La finalul partidei de pe „Arcul de Triumf”, Campos a evidențiat rolul publicului dinamovist și energia pe care fanii o transmit echipei atât la meciurile de acasă, cât și în deplasare.

Nuno Campos, mesaj pentru suporteri: „E pentru ei acest succes”

Antrenorul lui Dinamo consideră că aportul fanilor a fost esențial într-un duel complicat împotriva unei formații care a încheiat sezonul trecut pe locul secund.

„Suporterii sunt sufletul nostru. Am arătat o mentalitate puternică în meciul acesta. Chiar și în deplasare, avem energie mai multă să fim agresivi, să presăm. E pentru ei acest succes.

Vorbim despre echipa care a terminat pe locul 2 în sezonul trecut, deci era normal să aibă ocazii. E o echipă puternică. E imposibil ca echipe de acest nivel să nu aibă ocazii. Ce am reușit noi cu o echipă atât de puternică e uimitor. Totul s-a făcut cu ajutorul suporterilor”, a declarat Nuno Campos, la Prima Sport 1.

Campos, după eliminarea lui Musi: „E tânăr, mai are timp să crească”

Dinamo a fost nevoită să gestioneze finalul partidei în inferioritate numerică, după ce Alexandru Musi a primit al doilea cartonaș galben în minutul 67, în urma unei intervenții întârziate asupra lui Lefter.

Campos nu și-a criticat public jucătorul și a transmis că Musi trebuie sprijinit în procesul său de dezvoltare.

„Musi a înțeles că a greșit, e tânăr, mai are timp să crească, sunt sigur că se va îmbunătăți din toate punctele de vedere. Nu face mereu lucrurile corect, dar echipa trebuie să-l ajute, iar noi, ca staff, facem lucrul ăsta.”

Dinamo, pe primul loc, dar Campos nu se uită la clasament

Startul foarte bun de sezon a dus-o pe Dinamo până în fruntea SuperLigii, cel puțin temporar. Tehnicianul portughez nu vrea însă ca poziția din clasament să schimbe perspectiva asupra procesului de construcție al echipei.

„Am făcut un meci bun împotriva unei echipe tari. Eu nu mă uit la clasament atunci când fac analize. E un proces, vorbim de detalii.

Am început bine, dar avem mult timp să mai reparăm din lucrurile care nu merg. Sper să ajungem la nivelul pe care mi-l doresc în ultima parte a sezonului”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.

După șase etape, Dinamo are 13 puncte și confirmă startul solid de sezon sub comanda lui Nuno Campos. Portughezul rămâne însă concentrat pe dezvoltarea echipei și consideră că formația sa este încă departe de nivelul pe care și-l dorește pentru partea decisivă a stagiunii.

Ultima actualizare: august 23, 2026

Lasă un răspuns