Decizia luată de Dinamo în cazul lui Mamoudou Karamoko thumbnail

Decizia luată de Dinamo în cazul lui Mamoudou Karamoko

Dinamo a luat o decizie importantă în privința viitorului lui Mamoudou Karamoko, atacant care a fost foarte aproape de o plecare în Rusia în ultimele zile ale perioadei de mercato.

Francezul mai are contract cu Dinamo până la finalul actualului sezon, însă în înțelegerea sa există o opțiune de prelungire pentru încă un an. Conducerea clubului intenționează să o activeze, astfel încât Karamoko să rămână sub contract cu Dinamo și în sezonul următor.

Andrei Nicolescu a confirmat decizia în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA:

„E o opțiune de prelungire automată a contractului. Putem să prelungim încă un an. Cu siguranță vom activa opțiunea. E un jucător important, de care avem nevoie. Nu știu dacă-și dorea să plece în Rusia. Noi eram dispuși să-l dăm, dar doar la un anumit preț”, a declarat președintele lui Dinamo la FANATIK SUPERLIGA.

Transferul în Rusia a picat pe ultima sută de metri

Karamoko a fost aproape de o despărțire de Dinamo în finalul perioadei de transferuri din Rusia. Orenburg a purtat discuții pentru transferul atacantului, însă cele două cluburi nu au ajuns la un acord.

Înainte de închiderea perioadei de mercato, Nicolescu explicase tot la FANATIK SUPERLIGA că Dinamo este dispusă să discute despre plecarea jucătorilor săi, dar numai în schimbul unei sume considerate corecte de club.

În cele din urmă, transferul nu s-a realizat, iar Karamoko a rămas la dispoziția lui Nuno Campos. Acum, conducerea dinamovistă merge mai departe și cu planul de a activa opțiunea contractuală pentru încă un sezon.

Ultima actualizare: septembrie 13, 2026

Lasă un răspuns