Dinamo pornește la drum cu gândul la trofee. Poate fi sezonul care pune capăt unei așteptări de 37 de ani thumbnail

Dinamo pornește la drum cu gândul la trofee. Poate fi sezonul care pune capăt unei așteptări de 37 de ani

Editorial scris de – Pârlea Rareș

După două sezoane consecutive încheiate cu medalia de bronz, echipa feminină de volei a lui Dinamo se pregătește pentru un nou început. De această dată, ambițiile sunt și mai mari, iar obiectivele au fost stabilite clar: câștigarea campionatului și a Cupei României.

În precedentele două ediții de campionat, Dinamo a fost de fiecare dată foarte aproape de calificarea în finală. În sezonul trecut, alb-roșiile au disputat și finala Cupei României, pierdută dramatic, după ce au avut mingi de trofeu.

Momentele de neșansă, dar și lipsa de concentrare în anumite situații decisive au făcut ca drumul fetelor noastre să se oprească în semifinalele campionatului, Dinamo încheind ambele sezoane pe treapta a treia a podiumului.

Un lot mai puternic și soluții pe fiecare post

În această vară, lucrurile s-au schimbat. Dinamo și-a întărit serios lotul, iar unul dintre marile atuuri ale echipei în noul sezon va fi profunzimea băncii de rezerve.

Pe hârtie, Dinamo pornește la drum cu un lot mai valoros și mai echilibrat, în care concurența pentru un loc în formula de start va fi una importantă. Stafful tehnic are la dispoziție mai multe variante pe fiecare post și, poate cel mai important, posibilitatea de a efectua schimbări fără ca nivelul echipei să scadă semnificativ. Este un avantaj care ne-a lipsit, într-o măsură mai mare sau mai mică, în ultimele sezoane.

Un alt argument care ne oferă motive de optimism este experiența internațională a jucătoarelor. Șapte dintre componentele lotului dinamovist, adică jumătate din echipă, au participat în această perioadă la Campionatul European și au avut evoluții bune pentru reprezentativele lor naționale.

Lotul lui Dinamo pentru noul sezon

Ridicătoare:
Iarina Axinte, Petya Barakova

Libero:
Daniela Jansova, Mihaela Pamfil

Universali:
Amelie Rotar, Anneclaire Ter Brugge

Extreme:
Gergana Kyoseva, Nikola Radosova, Cristina Miron, Georgiana Popa

Centri:
Tereza Hrusecka, Mirta Grbac, Ljubica Milojevic, Andra Badiu-Savu

Continuitate pe banca tehnică

Continuitatea există și la nivelul băncii tehnice. Echipa va fi condusă în continuare de Milos Gavrilovic, alături de următorul staff:

  • Milos Gavrilovic – antrenor principal
  • Eugen Teotoc – antrenor secund
  • Blagovest Todorov – antrenor secund
  • Rareș Stoica – preparator fizic
  • Alexandru Olteanu – kinetoterapeut
  • Alexandru Bacșiș – statistician

La reunirea lotului, Milos Gavrilovic, un dinamovist convins, aflat la al șaptelea sezon consecutiv pe banca echipei noastre, nu s-a ferit să vorbească despre ceea ce își dorește Dinamo în această stagiune. Obiectivele sunt cât se poate de clare: câștigarea campionatului și a Cupei României.

Două stagii de pregătire în luna septembrie

Dinamovistele au programate două stagii de pregătire în luna septembrie. Primul se va desfășura în Grecia, în perioada 10–13 septembrie, acolo unde Dinamo va disputa două meciuri împotriva formației Panionios.

Cel de-al doilea stagiu va avea loc la Brașov, o săptămână mai târziu, în perioada 17–20 septembrie.

Ambițiile sunt mari, obiectivele sunt clare, iar premisele există. După 37 de ani de așteptare, acesta poate fi sezonul în care fetele noastre vor readuce titlul de campioană în Ștefan cel Mare.

Se anunță un sezon de poveste pentru Dinamo!

Ultima actualizare: septembrie 7, 2026

Lasă un răspuns