Vrem titlul 19. Ne facem partea noastră? thumbnail

Vrem titlul 19. Ne facem partea noastră?

Îmbunătățim media?

În sezonul trecut, Dinamo a avut o medie de 10.368 de spectatori la cele 20 de partide disputate pe teren propriu în SuperLiga.

Nu este deloc rău, dacă ne gândim că am ocupat locul al doilea în clasamentul asistenței, după Universitatea Craiova, și că am disputat destule meciuri pe micuțul stadion de lângă Mănăstirea Cașin.

Partida cu FCSB a fost însă ultima jucată pe „Arcul de Triumf”. Începând cu meciul împotriva Farului, Dinamo revine pe Arena Națională, un stadion mult mai încăpător.

Revenirea pe Arena Națională o va găsi, foarte probabil, pe Dinamo pe prima poziție a clasamentului, asta dacă lucrurile se vor desfășura în firescul lor la Miercurea Ciuc.

M-aș bucura ca la meciul împotriva „marinarilor” să fim cel puțin 20.000 de suporteri pe Arena Națională, iar apoi prezența la partidele de acasă să nu scadă sub 15.000 de spectatori, indiferent de adversarul pe care îl vom întâlni.

Știu că lupta cu absenteismul este una de durată și greu de câștigat, dar consider că fiecare suporter dinamovist din București care apreciază parcursul echipei ar trebui să vină la stadion și să o susțină.

Un stadion gol nu va genera energia necesară pentru lupta la titlu. Cât de mult ne dorim să fim campioni? Suntem alături de echipă în urmărirea acestui vis? În mod normal, răspunsurile le vom primi la următoarele meciuri de acasă. Cu cât vom fi mai mulți alături de echipă, cu atât șansele noastre vor crește.

Ca să fim campioni, trebuie să avem o echipă puternică, susținută meci de meci de un public numeros.

Ne facem partea noastră?

HAI DINAMO!

Ultima actualizare: septembrie 8, 2026

Lasă un răspuns