Afișări 4
După victoria de vineri împotriva celor de la FC Botoșani, Dinamo și-a asigurat primul loc în clasament și pentru etapa a 12-a, indiferent de rezultatele celorlalte echipe.
Astfel, Dinamo ajunge la un total de nouă meciuri câștigate, două egaluri și o singură înfrângere. Cu un total de șase victorii din tot atâtea meciuri jucate pe teren propriu.
Rapid și Craiova așteaptă pasul greșit
Deși parcursul „câinilor” este unul impecabil, urmăritoarele continuă să pună presiune în lupta pentru locul întâi. Rapid și Universitatea Craiova se află pe locurile doi și trei, la două, respectiv trei puncte în spatele liderului.
Vestea îmbucurătoare pentru dinamoviști este avansul de nouă puncte față de Petrolul, ocupanta locului al patrulea.
Statistici excelente: cel mai bun atac și cea mai bună apărare
Cel mai important este ca alb-roșii să rămână concentrați și să mențină același nivel ridicat. După 12 etape, Dinamo a acumulat 29 de puncte, a marcat 27 de goluri și a primit doar 7.
În momentul de față, jocul echipei și rezultatele vorbesc de la sine. Cu cel mai bun atac și cea mai bună apărare, Dinamo demonstrează că are față de lider și, în prezent, este cea mai în formă echipă din Superliga României.
