Dinamo a luat decizia în privința lui Alaa Bellaarouch! Când va fi activată clauza de transfer thumbnail

Dinamo a luat decizia în privința lui Alaa Bellaarouch! Când va fi activată clauza de transfer

Alaa Bellaarouch este unul dintre jucătorii care au contribuit la parcursul excelent al lui Dinamo în acest sezon.

Portarul marocan, adus sub formă de împrumut de la Braga, a avut evoluții apreciate, iar conducerea clubului a luat deja o decizie în privința viitorului său.

În vârstă de 24 de ani, Bellaarouch a devenit o piesă importantă în echipa pregătită de Nuno Campos. Goalkeeper-ul nu a primit gol în ultimele trei partide, contribuind la seria de rezultate care o menține pe Dinamo în fruntea clasamentului Superligii.

Deși evoluțiile sale au convins conducerea, clubul nu intenționează să achite imediat suma necesară pentru transferul definitiv.

Andrei Nicolescu explică situația transferului lui Bellaarouch

Dinamo are o opțiune de cumpărare în valoare de 500.000 de euro, care poate fi activată până la finalul lunii mai 2027. Contractul portarului pentru următoarele două sezoane a fost deja negociat, astfel că singurul pas rămas este exercitarea opțiunii.

Andrei Nicolescu a explicat că decizia de a amâna plata este una financiară, clubul dorind să își gestioneze cât mai eficient resursele.

„La Bellaarouch nu avem ce să discutăm. Avem o opțiune. E negociat deja contractul lui pe următoarele două sezoane. Opțiunea doar trebuie exercitată de noi până la finalul lunii mai. Cum nu stăm pe niște saci de bani, o vom exercita cât mai aproape de termenul limită. Din punct de vedere financiar, trebuie să ne facem calculele cât mai bine”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport.

Riscul asumat de Dinamo la aducerea portarului

Președintele dinamovist a vorbit și despre momentul în care Bellaarouch a fost transferat sub formă de împrumut. Portarul avea puține meciuri disputate în perioada precedentă, iar clubul și-a asumat un risc atunci când a decis să mizeze pe el.

Întrebat dacă activarea mai rapidă a clauzei i-ar oferi mai multă liniște fotbalistului, Nicolescu a explicat că Bellaarouch cunoaște planurile conducerii și că încrederea este reciprocă.

„El știe poziția clubului. O vede. Lucrăm la asta împreună. El nu jucase de foarte mult timp când a venit. Am avut confirmarea antrenorului cu portarii, care a spus că dacă îi punem la dispoziție ce putem noi, el va performa. A fost un risc, noi nu știam sută la sută că se va întâmpla asta. El, când a venit, a venit setat pentru acest tip de evoluții pentru că știe unde vrea să ajungă. Ce conform să-i oferim mai mult decât asta?”, a explicat oficialul dinamovist.

Bellaarouch, de la puține meciuri la Braga la convocarea la naționala Marocului

Format la Strasbourg, Bellaarouch a adunat 15 prezențe în Ligue 1 înainte de transferul la Braga, realizat pentru aproximativ 300.000 de euro.

În Portugalia, portarul marocan a evoluat în doar două partide, iar împrumutul la Dinamo i-a oferit posibilitatea de a beneficia de mai multe minute și de a reveni în prim-plan.

Prestațiile sale din Superliga au fost răsplătite și cu o convocare la echipa națională de seniori a Marocului, chiar dacă nu a debutat încă pentru prima reprezentativă.

Ultima actualizare: octombrie 22, 2026

Lasă un răspuns