Iubim fotbalul. Ne place să-l înțelegem, să-l disecăm, să-l analizăm. Apoi vorbim despre ceea ce am văzut și am înțeles, dezbatem și întoarcem fiecare fază pe toate părțile, până la următorul meci.
Există însă un risc: pe măsură ce analizăm tot mai mult fotbalul, să ne îndepărtăm de acea magie care ne-a făcut, cândva, să ne îndrăgostim de el. Să uităm, fără să ne dăm seama, cât de importantă este bucuria de a privi fotbalul.
Când analiza schimbă felul în care privim fotbalul
Gabi Glăvan este un om care a dus analiza fotbalului la un nivel superior. A făcut din această pasiune un mod de viață și și-a construit o carieră în jurul ei. Mai mult decât atât, a reușit să creeze un sistem care poate fi replicat, iar alții i-au urmat exemplul, pornind pe același drum.
În cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de ieri, i-am adresat o întrebare simplă:
„Tu te-ai specializat pe scouting, pe analiză, vezi fotbalul diferit față de cum îl vedem noi. Dar mai ai bucuria aia de copil când te uiți la fotbal?”
Răspunsul lui Gabi a fost:
„Nu cred că o mai am, bucuria de copil. Nu cred că mai simt așa o emoție foarte puternică. Poate când jucăm derby-ul și când joacă echipa națională la competiții europene, dar în rest n-aș spune că o mai am, ci că mă uit cu un ochi critic asupra lucrurilor.
Am o bucurie foarte mare de copil când găsesc câte un jucător și nu știu cui să-i spun mai repede despre el.”
Mi-am dat seama atunci că bucuria nu dispare neapărat atunci când începi să înțelegi fotbalul mai bine. Uneori, doar își schimbă forma.
Recunosc că, într-un fel, m-am bucurat să constat că eu încă nu mi-am pierdut acea capacitate de a privi fotbalul cu ochii unui copil.
Karamoko și bucuria spectacolului
Exemplul pe care l-am dat aseară este Karamoko. Știu că este un jucător capricios, că de multe ori nu este cel mai implicat, cel mai determinat sau cel mai disciplinat din punct de vedere tactic. Dar ador să văd cum driblează, cât de natural își depășește adversarii și cu câtă ușurință transformă o fază obișnuită într-un moment de spectacol.
În acele clipe, redescopăr în sinea mea frumusețea artistului și magia spectacolului, dincolo de rigiditatea disciplinei tactice.
Poate nu cer mult, doar totul. Mi-ar plăcea să înțeleg cât mai mult, să analizez cât mai corect, dar să reușesc, cumva, să păstrez intactă bucuria aceea de copil. Să mă pot entuziasma din toată inima atunci când văd un dribling frumos sau un șut spectaculos, chiar dacă, pentru câteva clipe, disciplina tactică trece în plan secund.
Tu mai poți privi fotbalul cu ochii unui copil?
Ultima actualizare: octombrie 21, 2026
