Written by În precedentele două-trei sezoane, au existat foarte multe voci care cereau din partea clubului un progres accelerat, nemulțumirile față de „simpla calificare în play-off” fiind foarte vocal exprimate de către unii dintre fani.
În același timp, exista o altă categorie de suporteri, formată din cei care îi contrau pe aceștia cu întrebări de genul „uităm de unde am plecat?”.
Această întrebare mi se pare că este una care merită a fi pusă și în contextul discuției despre numărul de fani prezenți la meciurile lui Dinamo. Pentru că atunci când vorbim despre asta și ne arătăm atât de revoltați se pare că tocmai cei care puneau întrebarea în contextul amintit mai sus uită să o pună și acum.
Un exercițiu de imaginație și niște statistici
Vă propun să ne întoarcem în timp, în octombrie 2016. Dinamo, antrenată de Ioan Andone, are pretenții de play-off și unii visează chiar la titlu, după ce cu un an în urmă echipa noastră avusese un sezon foarte bun sub conducerea lui Mircea Rednic. În „Groapă” vine Pandurii Târgu Jiu, Dinamo câștigă cu 4-0, iar în tribune sunt puțin peste 2.000 de oameni.
Care ar fi fost reacția generală dacă la acel meci ar fi venit peste 10 mii de spectatori? Probabil că am fi vorbit despre o mobilizare extraordinară a dinamoviștilor. Ei bine, zece ani mai târziu, avem 10.429 de spectatori la un meci cu FC Botoșani și ne întrebăm de ce nu vin oamenii la stadion.
Da, știu, vorbim despre factorul „Arena Națională”, dar și în sezonul de acum 10 ani am disputat destule meciuri pe cel mai mare stadion al țării, iar media finală de spectatori a fost 6.900! Și dacă imaginația nu ne place, vă invit să privim cifrele. Iată cum au arătat mediile de spectatori înregistrate de Dinamo din 1990 până în stagiunea precedentă:
- 1990 – 1991: 6.059 spectatori
- 1991 – 1992: 8.841 spectatori
- 1992 – 1993: 7.235 spectatori
- 1993 – 1994: 6.753 spectatori
- 1994 – 1995: 5.029 spectatori
- 1995 – 1996: 2.647 spectatori
- 1996 – 1997: 5.147 spectatori
- 1997 – 1998: 4.824 spectatori
- 1998 – 1999: 7.118 spectatori
- 1999 – 2000: 7.588 spectatori
- 2000 – 2001: 6.047 spectatori
- 2001 – 2002: 7.000 spectatori
- 2002 – 2003: 6.000 spectatori
- 2003 – 2004: 7.467 spectatori
- 2004 – 2005: 5.100 spectatori
- 2005 – 2006: 4.967 spectatori
- 2006 – 2007: 7.088 spectatori
- 2007 – 2008: 4.441 spectatori
- 2008 – 2009: 6.412 spectatori
- 2009 – 2010: 3.941 spectatori
- 2010 – 2011: 4.175 spectatori
- 2011 – 2012: 4.453 spectatori
- 2012 – 2013: 11.134 spectatori
- 2013 – 2014: 7.336 spectatori
- 2014 – 2015: 5.847 spectatori
- 2015 – 2016: 5.434 spectatori
- 2016 – 2017: 6.895 spectatori
- 2017 – 2018: 2.918 spectatori
- 2018 – 2019: 2.659 spectatori
- 2019 – 2020: aproximativ 3.585 spectatori (unele meciuri disputate fără public din cauza pandemiei)
- 2020 – 2021: 0 spectatori (pandemie)
- 2021 – 2022: 1.818 spectatori (alt sezon afectat de restricțiile pandemiei)
- 2022 – 2023: 3.443 spectatori (Liga a II-a, doar sezonul regulat)
- 2023 – 2024: 7.094 spectatori
- 2024 – 2025: 10.945 spectatori
- 2025 – 2026: 10.368 spectatori
Cifrele sunt luate de pe Google și, firește, trebuie puse în context. Dar eu cred că aceste cifre ar trebui să închidă măcar o parte din discuție. Sigur că putem să ne dorim 20, 30 sau 40 de mii de oameni la fiecare meci, dar de unde vine ideea că Dinamo a avut vreodată o asemenea constanță în tribune? Din 1990 încoace, doar în trei sezoane am depășit media de 10 mii de spectatori. Iar două dintre acestea au fost precedentele două!
Și nu vorbim despre trei decenii în care Dinamo n-a avut rezultate. Vorbim despre o perioadă în care am câștigat campionate, am jucat în cupele europene, am avut fotbaliști extraordinari și am trecut prin momente care au rămas în istoria clubului.
Dacă în asemenea condiții existau sezoane cu medii de 4, 5 sau 6 mii de spectatori, de ce am ajuns să considerăm că 10 mii de oameni la un meci obișnuit de campionat reprezintă un motiv de dramă? Mie mi se pare, dimpotrivă, că asistăm la una dintre cele mai bune perioade din istoria recentă a clubului din punctul de vedere al prezenței suporterilor.
Ce scăpăm din vedere
Unii ar spune, clișeic cumva, că e în ADN-ul românilor să lovim cel mai tare în cei cu care avem cele mai multe lucruri în comun. Așa că, dacă ne raportăm la asta, nu e de mirare că dinamoviștii dau în dinamoviști.
„De vină-s bucureștenii ăștia leneși”, spun cei care nu cunosc exact ce implică un drum de la Piața Sudului, de exemplu, până la Arena Națională (cam o oră grosso modo, cu drum până la tramvai / metrou + călătoria + drumul de la stație până la stadion – și am dat un exemplu destul de prietenos, că lucrurile se schimbă dacă vii din Bucureștii Noi, Militari sau Drumul Taberei).
Nu e tocmai floare la ureche. Nu cobori din bloc direct în tribună. Cam atât faci și dacă vii cu mașina de la Ploiești, să zicem. Pentru început, cred că lucrurile trebuie puse în perspectivă și trebuie evitat să minimizăm eforturile pe care TOȚI oamenii trebuie să le depună pentru a fi alături de Dinamo.
Pentru unii, printre care mă număr și eu, a avea ocazia să faci drumurile astea și să mergi la un meci jucat de echipa noastră e cel mai frumos privilegiu de care poți avea parte. Pentru alții, lucrurile sunt ceva mai complicate și mai nuanțate. Fiecare are propriul context în viață, iar atât clubul, cât și noi, ceilalți fani, trebuie să înțelegem asta.
Pe lângă faptul că a merge la un meci implică efort pentru toți, trebuie să ținem cont de faptul că dinamoviștii sunt tot mai aproape de echipă în contextul în care situația economică a României este într-un punct foarte delicat. Dacă urmărim cu atenție statisticile și informațiile din media, vom observa că există o adevărată criză în HoReCa.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că oamenii sunt tot mai puțin dispuși să dea bani pe lucruri care le aduc relaxare. Că ne convine sau nu, și mersul la stadion este pentru cei mai mulți o formă de divertisment, nu o obligație sau o datorie.
Iar în contextul în care oamenii sunt tot mai puțin deschiși la a-și cheltui banii pe divertisment, mi se pare absolut formidabil că am reușit să ajungem pe acest platou de 10 mii de dinamoviști pe Arena Națională, pe care pare îmi place să cred că ne vom putea baza de acum încolo.
Și mai e ceva ce cred că ignorăm cu foarte mare ușurință: de unde vine acest public? Dinamo a petrecut foarte mulți ani în mediocritate. Ani în care am trecut de la obiectivele de titlu la lupta pentru play-off, apoi la cea pentru evitarea retrogradării și, în cele din urmă, chiar la retrogradare.
Nu cred că putem, oricât de mult am vrea cei mai loiali dintre noi precum și însuși clubul, să trecem atât de ușor peste toate lucrurile astea. Pentru că în timp ce noi, cei care am rămas aproape de echipă indiferent de situație, am continuat să mergem la stadion, foarte mulți oameni și-au pierdut treptat interesul.
Unii au renunțat să mai vină la meciuri, alții au început să urmărească echipa doar la televizor, iar generații întregi de copii au crescut fără să vadă un Dinamo care să se bată constant pentru trofee.
Și aici mi se pare că avem o problemă de perspectivă. Nu putem să ne așteptăm ca oamenii care s-au îndepărtat de stadion în 10-15 ani să revină toți deodată, doar pentru că Dinamo a redevenit competitivă. Legătura asta trebuie reconstruită. Iar asta cere timp, răbdare și, mai ales, continuitate.
În plus, trebuie să acceptăm și faptul că lumea s-a schimbat. Astăzi, concurența pentru timpul liber al oamenilor este uriașă. Nu mai concurăm doar cu alte echipe de fotbal sau cu meciurile televizate. Concurăm cu restaurantele, cinematografele, concertele, platformele de streaming și cu toate celelalte lucruri pe care oamenii le pot face într-o seară de vineri sau într-un weekend.
Asta nu înseamnă că oamenii respectivi sunt mai puțin dinamoviști. Înseamnă doar că, pentru a-i aduce pe stadion, trebuie să le oferim motive suficient de bune încât să aleagă Dinamo în detrimentul altor variante de a-și petrece timpul.
Și tocmai de aceea cred că ceea ce se întâmplă acum este extraordinar. Într-o perioadă în care oamenii sunt mai atenți la bani, în care Dinamo încearcă să recupereze ani întregi de rezultate modeste și în care există atât de multe alternative de divertisment, avem peste 10 mii de oameni, în medie, la meciurile de acasă.
În aceste condiții se pare fascinant că am ajuns să folosim cuvântul „doar” atunci când vorbim despre 10 mii de dinamoviști la un meci de campionat. Am văzut această formulare inclusiv în presa sportivă, după victoria cu Botoșani. “Doar 10 mii“! Dar, dacă ne uităm la cifrele de mai sus, ne putem da seama că această medie a fost depășită în numai trei sezoane din ultimele 36. Poate că înainte să ne întrebăm de ce vin “atât de puțini“ oameni, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva așteptările noastre au luat-o puțin înaintea realității.
Ce ar mai fi de de făcut?
Cred că cel mai important lucru pe care îl putem face este să nu mai certăm oamenii. Să nu îi mai blamăm pe cei care nu vin la stadion, pentru că nu asta e soluția. Trebuie să ne scuturăm de ideea că „e o datorie” să mergi la meciuri. Nu e o datorie. Chiar dacă tu, ca suporter dedicat, o simți așa, pur și simplu nu e adevărat în mod obiectiv.
Nici nemții, atât de lăudați că merg lângă echipele lor cu miile și în Liga 3, nu o fac din datorie cu toții. Unii o fac din datorie, alții pentru că așa e cultura locală. Și aici e secretul. Dinamo trebuie să continue să lucreze cu sârguință la dezvoltarea culturii mersului la stadion.
Acest lucru e făcut foarte, foarte bine în ultimul timp. Pe lângă declarația excelentă a lui Andrei Nicolescu referitoare la orele la care se joacă meciurile, n-am cum să nu remarc inițiativele excelente precum Dinamo Fest, reducerile acordate abonaților în acest sezon, dar și micile detalii: prestațiile lui Ștefan Știuca, aparițiile lui Bogdan Alecu, discuțiile lui Andrei Nicolescu “la firul ierbii“ cu cei prezenți la Dinamo Fest, Perspektiva după goluri, deschiderea față de inițiativele unor suporteri, precum băieții de la Tribuna Dinamo și altele.
Poate că pentru unii aceste lucruri par neimportante, dar eu cred că exact așa se construiește cultura despre care vorbeam. Prin experiențe care îi fac pe oameni să își dorească să revină și să treacă peste inconvenientele valabile în mod obiectiv.
Printr-un copil care merge pentru prima dată la stadion și pleacă de acolo cu amintiri frumoase, printr-un suporter care descoperă că un meci al lui Dinamo poate însemna mai mult decât cele 90 de minute de fotbal.
Și, bineînțeles, prin rezultate. Pentru că oricât de frumoasă ar fi experiența din jurul stadionului, nu putem să ignorăm faptul că oamenii vor să vadă și o echipă care joacă bine, care câștigă și care le oferă motive să fie mândri. Dinamo a început să facă din nou asta, iar cifrele din ultimele sezoane ne arată că publicul răspunde.
A merge la stadion e un lucru pe care majoritatea oamenilor nu îl vor face niciodată dacă-s certați. Între noi fie vorba, sunt certați în medii pe care oamenii respectivi nici nu prea le accesează. Doar pentru că urlăm la lună să vină dinamoviști mai mulți la meciuri nu se va întâmpla asta. La fel ca în orice altceva, creșterea trebuie să fie… organică.
Sunt convins că cei din echipa de marketing a clubului înțeleg foarte bine toate aceste lucruri. Și îmi place să cred că, atunci când privesc cifrele din ultimii ani, vad și ei un progres remarcabil și suficiente motive de optimism. Sper ca inițiativele de până acum să continue, să se dezvolte și să devină tot mai ambițioase. Pentru că, până la urmă, cred că aici este adevărata provocare: să îi faci pe cei care vin la un meci să-l aștepte cu nerăbdare pe următorul.
P.S. Ce altceva ar mai fi de făcut?
Poate ar trebui să privim lucrurile și la nivel macro. Rapid – Corvinul a fost programat în funcție de Betis – Barcelona, apoi decalat cu 10 minute pentru că meciul din Spania s-a prelungit.
Lipsa de respect față de oamenii care au mers în Giulești la 21:30 mi se pare lamentabilă. Și e doar un exemplu. Atât însemnăm? Sunt cel puțin patru canale pe care le are la dispoziție fiecare dintre deținătorii drepturilor pentru difuzarea Superliga și La Liga.
Nu se găsea un slot pentru Betis – Barcelona, ca să nu aștepte 7-8 mii de rapidiști și corviniști, ca fraierii, în frig?
Salut, pe această cale, intervenția Andrei Nicolescu, care a ridicat recent la Fanatik problema orelor de disputare a meciurilor, propunând intervale mai prietenoase cu publicul. O intervenție excelentă, care sper să nu rămână izolată.
Cred că a venit momentul ca toate cluburile și suporterii lor, indiferent de rivalități, să facă front comun și să pună presiune, fiecare prin mijloacele de care dispune. Nu putem pretinde stadioane pline în timp ce tratăm spectatorii ca pe simple elemente de decor ale transmisiunilor TV. Și ne mai și mirăm prin studiouri…