Dinamo nu a fost o echipă spectaculoasă astăzi, pe arena din Cluj. Nu a fost nici o echipă inspirată, dar a arătat că are atitudinea unei formații care nu concepe să piardă și care luptă până la final.
Dacă ar fi să notez jocul echipei pe durata celor 90 de minute, probabil că nota ar fi undeva în jur de 6. Dacă mă refer însă la atitudine și caracter, nota ar fi mult mai mare.
Câteodată, mentalul colectiv este mult mai important decât realizările individuale, iar astăzi a fost factorul care ne-a ajutat să ne întoarcem neînvinși de la Cluj.
Evoluția post cu post – CFR Cluj – Dinamo 2-2
Alaa Bellaarouch – Nota 5,5
Sub nivelul cu care ne-a obișnuit. Nu a fost întrebuințat prea des, dar are partea lui de vină la primul gol.
David Irimia – Nota 5,5
În media evoluțiilor sale din ultima perioadă. Nu a avut probleme deosebite în defensivă, dar ofensiv nu a ieșit în evidență.
Nikita Stoinov – Nota 5,5
Ezitant în câteva rânduri, a primit repede cartonașul galben și are o parte de vină la golul al doilea.
Imran Fetai – Nota 6
Mici ezitări, normale pentru un fotbalist fără prea multe meciuri în picioare. Și-a revenit pe parcursul partidei.
Raul Opruț – Nota 5,5
Și el destul de ineficient, mai ales în ofensivă, unde a greșit majoritatea centrărilor.
Andrei Mărginean – Nota 6
O partidă solidă, deși are și el o parte de vină la primul gol primit.
Alberto Soro – Nota 5,5
Șters, a greșit mult și nu a mai fost jucătorul capabil să așeze jocul echipei, așa cum ne-a obișnuit în alte partide.
Danny Armstrong – Nota 6
Muncitor și cam atât. Fără realizări notabile în această partidă.
Cătălin Cîrjan – Nota 7
Cred că a fost cel mai bun jucător dinamovist în această seară. A tras efectiv echipa după el în multe momente.
Mamoudou Karamoko – Nota 5
O partidă nereușită a francezului, care nu a reușit să se remarce.
Dean Zandbergen – Nota 6,5
Bătăios, a ratat câteva ocazii, dar are meritul de a fi înscris golul egalizator.
Jucătorii introduși pe parcurs
Diogo Pinto – Nota 5,5
Șters, nu a reușit să iasă în evidență.
Oliver Hintsa – Nota 6
Are meritul de a fi oferit pasa decisivă la primul gol dinamovist.
Ianis Tarbă – Nota 7
A fost jucătorul care a revitalizat ofensiva lui Dinamo în finalul partidei.
Adrian Mazilu – Nota 5
Ineficient și fără personalitate în joc.
Joc modest, caracter de echipă mare
Nu este o medie extraordinară, dar caracterul a fost cel care a făcut diferența.
Atitudine – Determinare – Caracter: NOTA 9!
HAI DINAMO!
Ultima actualizare: octombrie 26, 2026
