Written by Afișări 8
Da, frustrarea este la cote maxime. Inclusiv eu am fost supărat. Dar cine sunt eu, cu adevărat, și de ce este atât de importantă părerea mea? Mai bine spus, cât de îndreptățit sunt să arunc cu pietre?
Văd o multitudine de oameni care au impresia că jucătorii de pe teren, staff-ul, conducerea și clubul, le aparțin. Oameni care își iau prea în serios rolurile de antrenori, președinți, finanțatori și care își permit să jignească tot ce ține de Dinamo. Dar care uită să mai fie oameni! Văd suporteri care trec peste 13 etape fără înfrângere și care demonstrează că un rezultat poate induce amnezie profundă.
De la ce vine cuvântul „suporter”? De la „suport”. Ei bine, suportul se oferă nu doar când e șampanie pe masă, ci și când strângem firimituri, suportul se oferă la bine și la greu.
Este firesc să avem puncte de vedere diferite, dar asta nu înseamnă că avem dreptul să jignim, indiferent de motiv. Și ce mă deranjează cel mai rău e că aici nu vorbim despre suporterii altei echipe, veninul vine din propria curte.
Este păcat de echipa asta frumoasă, care, în sfârșit, începe să conteze după ani de întuneric. Iar acum, când vedem luminița de la capătul tunelului, în loc să privim și la drumul parcurs, cu prima ocazie, riscăm să transformăm fiecare pas greșit într-o dramă.
Dinamo se iubește indiferent de ce indică tabela. Lucrurile se schimbă, dar sângele alb-roșu nu încetează nicio clipă să curgă prin vene!
Fiți mai buni! Hai Dinamo!