Ce se întâmplă cu Mamoudou Karamoko? Andrei Nicolescu rupe tăcerea după declarațiile atacantului thumbnail

Ce se întâmplă cu Mamoudou Karamoko? Andrei Nicolescu rupe tăcerea după declarațiile atacantului

Declarațiile oferite de Mamoudou Karamoko la finalul înfrângerii cu FC Argeș, scor 1-2, au provocat numeroase discuții în jurul lui Dinamo.

Atacantul francez a lăsat deschisă posibilitatea unei plecări în iarnă și a anunțat că va oferi explicații suplimentare pe rețelele sociale. Andrei Nicolescu, președintele clubului, a intervenit pentru a clarifica situația.

Dinamo a încheiat turul sezonului regulat cu o înfrângere dureroasă la Mioveni, după ce FC Argeș a marcat golul victoriei în minutele de prelungire, profitând de o eroare a lui Nikita Stoinov.

Dincolo de rezultatul partidei, declarațiile lui Mamoudou Karamoko au atras atenția. Atacantul francez și-a exprimat frustrarea pentru ocaziile ratate, dar a vorbit și despre incertitudinea privind viitorul său la Dinamo.

„Vine iarna, da. Acum sunt aici, din iarnă nu se știe ce se poate întâmpla, mă concentrez aici. Dacă va trebui să plec, voi pleca, dacă rămân, rămân. Nu vreau să vorbesc acum după joc. Voi vorbi săptămâna viitoare, pe social media. Voi explica tot”, a declarat Karamoko după meciul cu FC Argeș.

Andrei Nicolescu clarifică situația: „Nu a fost indisciplinat”

Prezent în studioul emisiunii Fotbal Show, de la Prima Sport, Andrei Nicolescu a explicat că speculațiile apărute în jurul atacantului nu reflectă realitatea și că imaginea clubului a avut de suferit.

„S-a stârnit acest zvon aiurea. Am fost și noi afectați, clubul e afectat în primul rând, că, vezi Doamne, avem un jucător indisciplinat. Nu s-a întâmplat acest lucru. Au fost chestii exterioare din jurul nostru, dar n-au avut legătură cu el, iar el a fost supărat. N-a fost nimic, n-a fost indisciplinat, nu a fost despre el.

El a avut primele 60 de minute cu CFR total neinspirate, apoi a venit meciul de Cupă, unde Pinto a dat trei goluri, iar ca antrenor, ce să faci?!

E destul de tânăr ca să mai crească două-trei trepte”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport.

Ultima actualizare: noiembrie 10, 2026

Lasă un răspuns