Dinamo primește în această seară vizita celor de la UTA Arad, de la ora 20:30, pe Arena Națională, într-un duel în care „câinii” își propun să își consolideze poziția de lider al Superligii.
Partida aduce și reîntâlnirea cu Hakim Abdallah, fostul atacant dinamovist, care a vorbit despre parcursul echipei lui Nuno Campos, lupta pentru titlu și amintirile din perioada petrecută în Ștefan cel Mare.
Fotbalistul în vârstă de 28 de ani recunoaște forma excelentă a lui Dinamo, însă consideră că prima poziție din clasament nu reprezintă o garanție pentru ceea ce se va întâmpla până la finalul sezonului.
„Știți cum e în fotbal. Sezonul trecut, Botoșani a fost pe primul loc o perioadă lungă din sezon și știm ce s-a întâmplat ulterior. În fotbal, există un singur sezon în cadrul căruia pot exista perioade foarte diferite.
Nu pot spune că sunt favoriți doar pentru că câștigă fiecare meci sau pentru că marchează multe goluri, nu pot prezice viitorul. Desigur, acum sunt favoriți, fiindcă sunt pe primul loc. Toată lumea spune asta, dar în fotbal nu se știe niciodată”, a declarat Abdallah, potrivit ProSport.
Abdallah, încrezător înaintea duelului cu Dinamo
Deși admite că formația pregătită de Nuno Campos pornește cu prima șansă, atacantul malgaș este convins că UTA poate produce surpriza pe Arena Națională.
„Sunt pe primul loc și au jucat bine în acest sezon, iar oamenii îi consideră probabil favoriți datorită clasamentului. Dar eu am propria mea părere, vom vedea ce se întâmplă.
Mă aștept să marcăm cu un gol mai mult decât ei. Va fi, cu siguranță, un meci foarte dificil, împotriva unor adversari de valoare”, a explicat fostul dinamovist.
Hakim Abdallah a evoluat în 76 de partide pentru Dinamo, reușind 9 goluri și 6 pase decisive. Atacantul păstrează amintiri frumoase din perioada petrecută în tricoul alb-roșu și nu a uitat relația cu suporterii.
„Am mult respect pentru suporterii de acolo, întrucât am avut parte de momente frumoase la acea echipă. Voi face tot posibilul să-mi ajut echipa în acest meci”, a completat Abdallah.
Fostul dinamovist a înscris deja împotriva „câinilor” pe Arena Națională, într-o confruntare încheiată la egalitate, scor 1-1, în care Mamoudou Karamoko a restabilit egalitatea.
În actuala stagiune, Abdallah a bifat 15 apariții în Superliga și Cupa României, cu trei goluri și două pase decisive.
Dinamo nu a mai pierdut în campionat de la prima etapă și își propune să continue parcursul perfect de pe teren propriu. Pentru echipa lui Nuno Campos, victoria cu UTA ar reprezenta un nou pas important în lupta pentru prima poziție.
Ultima actualizare: noiembrie 1, 2026
