Dinamoviștii au devenit peste noapte extrem de pretențioși. Dacă cineva ne-ar fi spus la startul sezonului că, după 15 etape, vom avea 33 de puncte și că vom petrece atâtea săptămâni pe primul loc, probabil ne-am fi uitat sceptic la el și ne-am fi întrebat ce pastile calmează fără să creeze dependență.
Și totuși…
În Matinalul de astăzi am evaluat, alături de Alain, parcursul echipei noastre în prima jumătate a sezonului regular, acordând note jucătorilor după 15 etape.
Am constatat cu surprindere că notele mele sunt, în general, mai mari decât ale lui Alain și m-am întrebat de ce. Mai ales că, înainte de startul sezonului, eu mă situam în categoria rezervat-pesimist, în timp ce el deborda de optimism.
Apoi am realizat că tocmai stările noastre de spirit de la începutul sezonului au influențat evaluările de astăzi.
Deși ne-am uitat la aceleași meciuri, deși, în mare, vedem fotbalul la fel, așteptările au fost cele care au făcut diferența.
Optimistul se aștepta la mai mult, în timp ce pesimistul spune: „Mulțumesc, Doamne, pentru ce am realizat!”
În mod clar, așteptările au o legătură directă cu evaluările pe care le facem.
Am observat și în anumite comentarii că unii dintre noi au tendința să judece echipa doar prin prisma ultimului rezultat, ceea ce, din punctul meu de vedere, este eronat. Un singur rezultat, fie el pozitiv sau negativ, nu anulează realizările anterioare.
Un alt lucru interesant, căruia nu i-am găsit încă o explicație clară, ține de numărul aproape triplu de comentarii pe care le-am văzut după ultimul meci, comparativ cu partidele în care luam cele trei puncte.
Aici cred că există totuși o explicație: oamenii nu se bucură de înfrângeri, dar se bucură de libertatea de a fi nemulțumiți și înțeleg să și-o exprime cât mai viu.
Atenție, însă! Libertatea de a critica nu înseamnă imunitate în fața contradicției. Și spun asta pentru că am văzut adevărate partide pugilistice online între oamenii care critică și cei care îi critică pe cei care critică.
În general, cel care critică adoptă o atitudine de forță, uneori chiar de agresivitate, față de subiectul criticat. Atunci când este, la rândul lui, criticat, reacția este adesea foarte dură, pentru că, într-un fel, raportul de forțe se schimbă.
Este un lucru pe care l-am observat și în cadrul unor emisiuni. Atunci când am contrazis o anumită afirmație, fie pentru că o consideram incorectă, fie pentru că vedeam lucrurile diferit, am avut deseori parte de replici de genul: „Adică nu avem voie să criticăm?” sau „Bine că le știi tu pe toate, bă!”.
Asta pentru că cel care critică este uneori convins că deține adevărul absolut, iar atunci când este contrazis, acest univers al certitudinilor sale se sparge în bucăți.
Cred că undeva vom găsi un echilibru, dar, până atunci, trebuie să înțelegem că, la fel cum noi avem dreptul de a critica, și ceilalți au dreptul să critice ceea ce spunem noi. Iar atunci când ni se răspunde, trebuie să acceptăm că, indiferent cât ne place sau nu, nimeni nu deține monopolul asupra adevărului suprem.
HAI DINAMO!
Ultima actualizare: noiembrie 8, 2026
